Ieri, a fost lansat la Botoşani proiectul educaţional
„Şcoală pentru comunitate”. Seminarul de lansare al programului naţional a fost găzduit de Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani. Acest program este iniţiat de Fundaţia Naţională pentru Dezvoltare Comunitară şi Centrul Naţional de Resurse pentru Tineret din Chişinău şi urmăreşte ca prin acţiunile sale să aducă şcoala mai aproape de comunitate.
Potrivit coordonatorului proiectului Olimpius Istrate, proiectul constă în activităţi de informare în şcoli, care îi învaţă pe profesori şi elevi să scrie proiecte pentru dezvoltarea locală. În acest program sunt implicate 15 unităţi de învăţământ botoşănene şi alte cinci din Raionul Făleşti, Republica Moldova.
„Fiecare şcoală elaborează propriile proiecte prin care să promoveze participarea elevilor, beneficiind de un seminar de formare şi de consultanţă oferit de formatori. Şcolile din cele două ţări vor schimba idei de proiecte şi vor colabora pentru a-şi desfăşura mai bine ideile”, a precizat Olimpius Istrate, coordonatorul proiectului.
Proiectele şcolilor se pot referi la înfiinţarea unui parc sau a unei treceri de pietoni în apropierea unităţii de învăţământ. Tot în cadrul acestui proiect fie la Ipoteşt, fie la Agafton se va organiza şcoala de vară la care vor participa 120 de persoane din România şi Republica Moldova. Perioada de implementare a proiectelor este martie-iunie 2008. (Margareta NICHIFOR)