Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
16001
De la 07 Ianuarie 2003
122876068

Proiectul Legii lustraţiei întră în coliziune cu Constituţia

  • 17 April 2006, 23:00
Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, într-o emisiune televizată, că proiectul de lege privind lustraţia "intră în coliziune cu Constituţia”. „Aşa cum este legea în momentul de faţă mă tem că intră în coliziune cu Constituţia. O limitare a drepturilor. Nu avem nici un articol în Constituţie care să permită limitarea drepturilor cetăţeneşti sau a celor electorale”, a afirmat preşedintele Băsescu. Şeful statului a apreciat că legea este binevenită, fiind necesar un „un mecanism moral” dar, trebuie ca, în parlament, să se găsească „o formulă de înţelepciune”. Pe de altă parte, Traian Băsescu a arătat că actualele prevederi din Legea lustraţiei referitoare la şefii de reprezentanţe şi agenţii româneşti în străinătate, nu îl vizează, pentru că înainte de 1989 a fost reprezentant NAVROM într-o agenţie belgiană. „Eu am fost reprezentantul companiei de navigaţie NAVROM într-o agenţie belgiană, nu într-o agenţie economică românească. NAVROM avea o agenţie de agenturare în nave, toţi armatorii au un agent. Această agenţie angajată de NAVROM la vremea aceea era o agenţie belgiană care făcea servicii pentru navele româneşti care veneau în port”, a explicat preşedintele. Şeful statului a mai spus că, pentru ca proiectul de lege să îl vizeze, ar trebui să se refere la „reprezentanţi ai agenţiilor româneşti în agenţiile belgiene”. Traian Băsescu a precizat că proiectul de lege nu a fost cerut de Uniunea Europeană.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Păsuiţi până după Paşte
Ucis de cumnat
Astenia a început să facă primele victime
Proiecte importante pentru Botoşani
Masă festivă pentru cei care beneficiază de Cantina săracilor
Fenomene paranormale la LPS
Precipitaţiile din ultimele zile au creat probleme autorităţilor
Acţiuni de educaţie pentru sănătate adresate pensionarilor
Măsuri de protecţie împotriva victimizării
Botoşănenii protestează în stradă
Un judecător botoşănean a fost reclamat la DNA
Alegerile anticipate sunt o idee rea pentru o ţară fragilă
Serviciile sociale specializate sunt noua orientare în Protecţia Copilului
Reprezentarea în actele de comerţ
Problema Obştii Dracşani va fi discutată în şedinţa de fond funciar
Listele ANL au iscat numeroase contestaţii
Campanie agresivă împotriva chioşcurilor
Control la încălţăminte
Număr mare de revendicări
Munci prestate de deţinuţi
Riscul producerii incendiilor din joacă este mai ridicat în vacanţă
Un nou val de cereri de liberare condiţionată
Băieţel nesupravegheat accidentat de un autoturism
Hoţi prinşi în flagrant de către poliţişti
OJPC a făcut controale la articolele textile
Sărbătoarea Paştelui evreiesc
Aparatură medicală nefolosită
Laboratoare medicale vor fi excluse de pe lista casei de asigurări
Inspectorii educativi au fost instruiţi la nivel naţional
La pas în comunităţile rome
Rapsozii vor încânta de Paşte iubitorii folclorului
Expoziţie de icoane cu ocazia zilelor oraşului
Localităţi sprijinite pentru a înfiinţa cămine culturale
Adăşenii îşi află azi viceprimarul
Incendiu din joacă
Muniţie descoperită în judeţ
"Recensământul" membrilor sindicali din învăţământ
Litigiul CJ - Prefectură la un nou termen de judecată
Se fac eforturi extraordinare în relaţia cu Federaţia Rusă
Premierul vrea ca serviciile să predea cartotecile şi microfilmele dosarelor
Traian Băsescu explică de ce prea puţini şefi de stat străini vizitează România
Traian Băsescu îi laudă pe Vasile Blaga şi Gheorghe Flutur
SUA nu pot ataca de la bazele din România fără a avea acordul nostru
PSD i-a cerut lui Atanasiu să-şi prezinte demisia
Preţul petrolului a ajuns la 70 de dolari la bursele asiatice
BRD pune accent pe dialogul social în politica de resurse umane
Prinţul Albert al II-lea de Monaco a cucerit Polul Nord
Premiile Festivalului de Comedie
Cultura nu mai prezintă interes
Traian Băsescu va efectua o vizită oficială în Uniunea Serbia şi Muntenegru
Horoscop
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog