Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3200
De la 07 Ianuarie 2003
122888849

Protecţie pentru minorii români neînsoţiţi de pe teritoriul Spaniei

  • 26 April 2006, 23:00
Autorităţile spaniole vor facilita asistenţa şi protecţia minorilor români neînsoţiţi de pe teritoriul Spaniei, potrivit unui acord încheiat între cele două state. Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre România şi Spania privind cooperarea în domeniul protecţiei minorilor români neînsoţiţi în Spania, repatrierea lor şi lupta împotriva exploatării minorilor. Potrivit acordului, ambele state vor identifica şi proteja minorii români neînsoţiţi din Spania, vor pregăti mijloacele de protecţie şi integrarea socială a acestora în România, vor favoriza revenirea în ţara de origine şi vor stabili acţiuni pentru combaterea reţelelor criminale care se ocupă de traficul şi exploatarea minorilor. De asemenea, cele două părţi semnatare ale acordului vor demara acţiuni de convingere a minorilor şi a familiilor lor pentru ca aceştia să nu fie expuşi la situaţii de risc şi izolare. Autorităţile spaniole vor monitoriza numărul şi situaţia minorilor români neînsoţiţi din această ţară. Pentru facilitarea relaţiilor dintre autorităţile române şi spaniole va fi creat un comitet de monitorizare, format din specialişti din cele două ţări.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Jocul cu focul le-a costat pe două familii 20.000 RON
Lupta împotriva drogului
Oameni aproape de copiii nimănui
Lacul cu nuferi este din nou plin de PET-uri
Întâlnire cu directorii Căminelor Culturale
Adolescenţa – carte deschisă a vieţii
Apele de suprafaţă sunt afectate de staţiile de epurare nemodernizate
Contractele cu laboratoare medicale sunt încheiate mai uşor
Evenimente rutiere puţine de Paşti
România nu vrea o stea pe care să o poarte singură în regiunea Mării Negre
PSD cere să se revină la sistemul anterior de acordare a laptelui praf
Peste 15.000 de persoane, evacuate din calea inundaţiilor
Taxele de şcolarizare vor fi aceleaşi pentru cetăţenii UE şi pentru români
Proiecte de modificare a unor legi electorale respinse în Senat
41.000 români vor merge la muncă în Marea Britanie
Un român din SUA a primit 5 luni de închisoare pentru ameninţări
Vicepremierul britanic a avut o legătură de doi ani cu o secretară
Michelle Rodriguez a ales... închisoarea
În armata chineză nu se sforăie!
Celebra prezicătoare bulgară Vanga, în atenţia serviciilor speciale ruse
Horoscop
Comentariu la comentarii (LXVII)
Ceartă pe mălai duhovnicesc
Conţac se află iar la cheremul consilierilor Alianţei
Nou protest al tinerilor de la Centrul de noapte
„Moştenitorii” bat la uşa Botoşanilor
Romii – încotro?
Cadrele medicale sunt alături de mişcarea sindicală
Prima zi de emoţii pentru transferări şi pretransferări
CJ trebuie să asigure salarizarea personalului neclerical
Concursul pentru procurori a intrat în linie dreaptă
Repararea capitală a primăriei va dura peste un an
Moduri de încetare a existenţei societăţilor
Directorii au dat rapoartele la control
Programul SAMTID se vrea dat în folosinţă parţială
CJ va vota organigrama CJRAE
Formele legale de muncă sunt un vis ce nu poate deveni realitate
O nouă serie de dizolvări a ajuns pe rolul instanţei
Cetăţenii au fost mai civilizaţi
Identitatea sinucigaşului a fost descoperită
Şoferii vor fi somaţi să-şi facă asigurare prin poştă
Accidentat din cauza căii ferate
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog