Etichetările mincinoase ale domnului Conţac au fost formulate în expresii murdare şi licenţioase, specifice limbajului de mahala.
Fiind proferate în conferinţă de presă, acestea au fost auzite şi înregistrate de reprezentanţii mai multor redacţii, care cu reţinerile de rigoare, vizavi de asemenea obscenităţi, le-au pus la dispoziţia cititorilor.
Întrucât domnul Conţac a formulat aceste calomnii asupra Instituţiei care reprezintă Guvernul României, în consecinţă el afirmă că toţi cei care lucrează în cadrul ei, ca înalţi funcţionari publici şi funcţionari publici, ar fi corupţi etc.
Deoarece, nu este admisibil ca libertatea de exprimare, garantată de Constituţia României, să fie utilizată de cineva pentru a prejudicia demnitatea, onoarea, imaginea personală a altor cetăţeni, funcţionarii din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul botoşani protestează cu indignare faţă de iresponsabila atitudine a domnului Conţac.
Odată cu acest protest, îi atragem atenţia domnului Conţac că acest comportament este inadmisibil şi de condamnat, cu atât mai mult cu cât minciunile şi obscenităţile au fost rostite de pe o poziţie de demnitate publică. (Cancelaria Prefectului)