Rădăuţanca” doamnei Geta de la Dealu Mare

Un comentator pişicher, citind despre păţania mea cu ciorba de burtă de la „Podul de Piatră”, m-a incitat cu o informaţie ce, nu numai că am luat-o în seamă, dar mi-a provocat şi ceva insomnii, fiind pofticios din născare. Cică, a afirmat cu mâna pe inimă comentatorul, cea mai bună ciorbă de burtă o poţi servi la popasul turistic de la Dealu Mare, nu departe de Dorohoi. Măi să fie, mi-am zis, am trecut de multe ori pe acolo, dar n-am luat seamă la aşa ceva.
Ieri mi s-a ivit prilejul de a călca pragul localului, ce-l are ca patron pe Codreanu, nu politicianul, care se ocupă de vaci şi porci pe la Bucecea, ci cel care se ocupă cu transporturile şi vieţuieşte, ca domn mare ce este, prin Poiana Braşovului. Ciorbă de burtă n-am găsit, că nu se mai caută. Dar doamna Geta mi-a recomandată o ciorbă rădăuţeană. Cică am s-o pomenesc până la moarte.
Într-adevăr, ciorba a fost dumnezeiască. Eu nu mănânc carne de pui crescuţi cu alimente sintetizate industrial, pentru că o astfel de carne îi ca iasca şi n-are nici un gust. Doamna Geta, ce-a făcut, ce-a dres n-am aflat, dar i-a dat cărnii din pieptul de pui un gust suculent, ademenitor, îmbietor, să tot grăbeşti lingura pe drumul castron-gură. De un lucru m-am prins, ciorba era acrită cu borş de putină şi nu cu oţet, de unde şi gustul dumnezeiesc. Apoi, a pus smântână şi în ciorbă, şi ditamai cănăoiul alături de castronul cu ciorba fierbinte. Ţelina şi morcovul, date prin răzătoare, au contribuţia lor la a da gustul de neuitat.
Tot testând terenul, doar-doar voi mai prinde câte ceva din secretele bucătăriei de aici, am aflat de la doamna Geta că ciorba rădăuţeană face furori printre oficialităţile dorohoiene care, din când în când, dau câte o raită pe aici, zăbovind la un castron cu ciorbă. Până şi prea obositul Florea, miliţianul şef metamorfozat în poliţist şef, nu ratează ocazia unui castronel cu ciorbică, care-i face bine la stomăcel şi burtică.
Neştiind ce hram port, doamna Geta, harnică la vorbă, mi-a mai strecurat câte o informaţie culinară. Am să profit cât voi putea de repede de ele, numai să mă rostuiesc cu ceva carne de porc crescut în coteţ, cu gust din cel cu care am ieşit pe poarta părinţilor, când am plecat să mă şcolesc prin Ardeal, după ce m-am ghiftuit cu o friptură la ceaun, amestecată cu bucăţi de cârnaţ şi ficat. Î
n ce mă priveşte, carnea ce se vinde în prezent în hala de carne s-o mănânce cei care, cu zel nejustificat, au scos de la vânzare carnea de porc provenită de la animalele crescute în curtea ţăranului gospodar, cu lături, tărâţă, porumb, cartofi fierţi şi bostanul a cărui culoare portocalie au compromis-o neisprăviţii de politicieni. Dacă treceţi pe la Dealu Mare, pentru că tot să stă-n drum, să vă stea-n poftă şi-o ciorbă rădăuţeană. Zău, merită! Nu uitaţi să schimbaţi o vorbă cu doamna Geta, ca să aibă ciorba, pe lângă gust, şi farmec. (Lucullus)
JD 28.07.2007