Şi asociaţiile de bolnavi cronici din Botoşani au semnat memoriul transmis demnitarului european în preajma Zilei Europene a Drepturilor Pacienţilor.
Ne adresăm dumneavoastră pe această cale pentru a vă semnala situaţia fără precedent în care a ajuns sistemul sanitar românesc şi să vă solicităm sprijinul şi intervenţia în direcţia creşterii accesului la sănătate al pacienţilor din România, care sunt pacienţi ai Uniunii Europene.
Vă rugăm să ne sprijiniţi şi să realizaţi oficial o evaluare a sistemului de sănătate din România şi să construiţi un sistem de monitorizare special, la fel ca sistemul de monitorizare existent în domeniul justiţiei, se arată în memoriul transmis comisarului european de asociaţiile pacienţilor.
În memoriu se precizează şi despre problemele bolnavilor de cancer, HIV/SIDA sau cu hepatită, care au fost aduşi în situaţia de a-şi întrerupe tratamentele, la un moment dat. (Doina Marcu)