În momentul în care un cetăţean doreşte să devină taximetrist are nevoie de recomandări pentru această activitate, pe care le poate primi de la Camera Taximetriştilor sau Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi.
Am făcut şi o propunere pentru modificare legislaţiei. am trimis la Asociaţia Municipiilor, pentru că avem o problemă cu Legea taximetriei, în care nu se specifica foarte clar că aceste asociaţii trebuie să fie reprezentative în momentul în care eliberează această recomandare, că au fost o serie de divergenţe între cele două asociaţii cu care noi colaborăm, a spus Cosmin Andrei.
Regulamentul va avea şi prevederi ce vor viza eliberarea bonurilor fiscale, reglemantarea listei de aşteptare, pentru că la această oră nu este stipulat foarte clar în hotărîrea de Consiliu Local că există o astfel de listă. Documentele depuse trebuie să fie valabile la momentul atribuirii licenţelor nu la momentul depunerii dosarelor la Primărie sau la Direcţia Edilitare, la Serviciul de Transport Local. (Adrian Marcu)