"Cīnd eram student, făceam stopul prin Germania şi m-a luat un camionagiu simpatic. Vorbeam şi, avīnd accent īn germană, ca toţi nemţii din Romānia, m-a īntrebat de unde sīnt. I-am zis. Face: «Cea mai mişto ţară din lume!». Și asta era pe vremea lui Ceaşcă. Tipul se ducea după porci, ştia bine Romānia. Mi-a zis: «Am fost la Galaţi, la Brăila, Bacău, Timişoara». «Bun, dar de ce e cea mai mişto ţară din lume?» «La Chitila, pentru o sticlă de whisky īncepută, şeful gării m-a lăsat să cīnt la muzicuţă la microfonul gării. A fost momentul meu de glorie să cīnt la muzicuţă!»"
E foarte mişto momentul. Şi nu e singurul. Dacă e să mă leg strict de primul citat, vin alţii şi ne-o iubesc. Diferenţa e că lor le e mai uşor decīt ne e nouă. Iar motivul e cīt se poate de simplu. Oriunde te-ai duce, cīnd ai ceva ce localnicii n-au, īntotdeauna va fi mai bine decīt la tine-acasă. Pentru neamţ, el avea whisky īn Romānia. Şi mai avea ocazia de a mitui pe cineva. Pentru alţii, de care-am mai scris, e uşor că au banii să investească şi să facă profit īntr-o ţară īn care localnicii nu-şi permit nici să treacă strada.
Nu zic, Romānia e o ţară mişto. Poate nu cea mai mişto din lume. Dar rămīne īntrebarea: cīnd n-ai ce au cei care-o consideră cea mai mişto, ţi-e uşor să-ţi iubeşti ţara?
Agenţia de ştiri HotNews