BABA-OARBA are o desfăşurare cotidiană, românul legat la ochi îndreptându-se ades în neştire, necontrolat, razna, în căutarea a ceea ce nici el nu ştie prea bine. Poate fi un ghişeu, un serviciu, o firmă, o bancă, o tarabă, un chioşc, străduindu-se să se mişte în cât mai mare grabă, greu de realizat însă. O masă mare de români se avântă în joaca de BABA-OARBA, chiar dacă aceasta nu atinge (încă) statutul de sport olimpic. Tineretul, în drum spre sau de la şcoală, ameţit de vreun internet-culb, de aburul cafelei, se ciocneşte una-două, se împiedică, dar nu renunţă la frumoasa BABA-OARBA. Politica este, la rându-i, o arenă propice, luată cu asalt şi datorită priceperii, poate native, a românului. Ca la fotbal şi ca la agricultură. Motiv să mai fie odată mândru de sine şi de neamul său. Apoi, aici, în acest domeniu premiile care surâd învingătorului sunt cu adevărat consistente, făcându-i viaţa frumoasă, plină de satisfacţii personale. Lui şi neamului său. Actualmente, BABA-OARBA nu se mai joacă pe mărunţişuri, pietricele colorate, steguleţe, diplome sau cupe. Cu atât mai mult, cea din politică. Fără a nega existenţa hazardului, competiţia îl dă învingător pe cel puternic şi abil. Fără aşa calităţi n-ar avea sens.
Acum, în perspectiva aderării noastre, pentru mulţi români pista este nouă, Europa fiindu-le o necunoscută (încă). Pentru alţii, cei care au avut şi au un contact frecvent cu ea, lucrurile stau ceva mai bine. Ei, dar parcă în faţa lor, pavate, asfaltate, luminate, semaforizate, tot terenul nostru propriu, românesc, este de preferat în marea competiţie naţională a BABEI-OARBE. Sarea şi piperul acestui joc tot mai uşor sunt gustate acasă. Apoi, este posibil ca occidentalii să fie, pentru început, circumspecţi faţă de tradiţionalul nostru joc. S-or dumiri ei, până la urmă. Deci, pregătire cât mai intensă! (Ionel Bejenaru)