Românul şi NEVOIA DE ZIUA RECUNOŞTINŢEI

Recent, americanii, partenerii noştri de NATO, au serbat, conform tradiţiei ZIUA RECUNOŞTINŢEI. Cu nelipsitul şi tradiţionalul curcan, ca friptură. Acolo, în SUA, nu se pune problema gripei aviare, care să pericliteze festinul. Ce, America e-o Europă, Asie, Africă? La noi, întrebarea ar suna – ce, Dorohoiul e Londra? Un curcan american, la picnic-ul dedicat Zilei Recunoştinţei merge de minune, nu încape vorbă. Poate aşa trebuie înţeles termenul de cinstire.
La noi, ţară cu virtuţi şi veleităţi balcanice, dacă ar fi să avem o Zi a recunoştinţei, ar putea să înfulece naţiunea porc mistreţ, să zicem. Că avem atâţia porci… Din aceştia. Dar dacă am adopta o atare sărbătoare, am face-o pentru morţii noştri (destui), căzuţi în lupte, pe frontul muncii, în accidente, pentru părinţii, fraţii, rudele, copiii, duşmanii, în virtutea unui ipotetic decret. Am face-o cu focuri de artificii, precum la nunţile de „boieri mari”, cu petarde, ca pe stadioanele patriei, cu incendieri de roţi de cauciuc, recuperate de la autovehicule, cu bătăi intense de palme, cu fluturări de steguleţe şi batiste („cu batista fluturând”), cu sunete de trompetă şi de bucium. Astfel, românul manifestându-se, demonstraţia de Ziua unei eventuale Recunoştinţe ar fi făcută. Întru admiraţia tuturor. Pomenind de porcul nostru mistreţ, nu excludem nici sacrificarea unor căprioare, tot româneşti, a unor hulubi, răţuşte, gâsculiţe, fazani, aflate din belşug în bătăturile caselor populaţiei ţării. Ziua recunoştinţei ar putea însemna, la noi, afirmarea recunoştinţei copiilor de către părinţi şi invers, a nepoţilor către bunici şi invers, a nevestelor către soţi şi invers, a amantei către amant şi invers, a elevilor către profesori şi invers, a guvernanţilor către alegători şi invers şi ale altor categorii şi invers.
NEVOIA DE ZIUA RECUNOŞTINŢEI la români începe să se facă tot mai mult simţită.- De ce n-ar însemna şi recunoştinţa faţă de NATO şi invers, faţă de UE şi invers. Ar completa fericit urarea – Glorie eternă! În pat, cu consoarta, prietena, amanta, seara, înainte de culcare, noi, românii ne-am putea sărbători (faptic) ZIUA RECUNOŞTINŢEI? Credem că da. Poate în felul acesta, ne-am face mai frumoasă existenţa (umană) românească, poate, mai mult, am fi devreme acasă şi, de ce nu, sporul demografic al naţiunii ar fi în creştere vizibilă.
Ar mai fi şi motivul dat de recunoştinţa faţă de cel care ţi-a făcut odată bine în viaţă. Ei, credeţi că am mai folosi expresia – Facerea de bine-i…? Sigur, am demonstra întregii lumi ce este românul, ce înalt nivel moral posedă, cât este de superior faţă de alţii. Rămâne şi aceasta o cale spre afirmare a noastră, a întregii ţări. NEVOIA DE ZIUA RECUNOŞTINŢEI, se vede treaba, este una reală. S-o punem în practică! (Ionel Bejenaru)