Circulă, la acest capitol, destul de frecvent, expresia - din surse sigure, dar care vor să-şi păstreze anonimatul, am aflat că... Mai că-ţi vine să crezi, să te laşi prostit, la rându-ţi. Şi, uite-aşa, viaţa devine tot mai mult o parodie, o comedie. Este vorba de viaţa românească, să fim înţeleşi.
Dacă i se iau în calcul sesizările, anonimul român jubilează plenar. Poate bea sau dansa de fericire. este unul din factorii veseliei din ţară. Dacă nu, nu descurajează, ticluieşte în continuare ceva mai plauzibil. Se vede, în această situaţie, că este combativ şi hotărât. Este clar, prin aceasta trăieşte, prin aceasta îşi alungă deznădejdea şi monotonia. Odată şi odată, socoate românul anonim, va veni cu ceva şocant, cu ceva senzaţional şi roadele minţii sale diabolice vor fi admirate de norod.
Alteori, anonimul român expediază aceleaşi text al sesizării, concomitent, pe adresa mai multor organe, punându-i pe toţi să alerge 30 de zile, ca într-o cursă atletică, termen legal destinat rezolvării cazului. Atras de acest joc de-a anonimatul, românul îşi roagă nu o dată o identitate falsă, la derută, pentru a părea mai credibil, prilej de şi mai mare satisfacţie personală. Ce etică - o prostie! Pe vremuri, la moartea vreunui militant comunist de vază, comunicatul care se dădea publicităţii era semnat - un grup de tovarăşi. Tot anonimat se numea, aşa că românul a avut o bună sursă de însuşire.
Puzderia de organe din zilele nostre având ca obiect corupţia îl păun pe românul anonim în faţa unor frumoase posibilităţi şi perspective de exprimare anonimă. Este clar, poate juca tare, în folosul ţării şi al construirii unei societăţi capitaliste frumoase şi sănătoase. (Ionel Bejenaru)