Extinzând domeniile de acţiune ale aşteptării, ajungem uşor la momentele date de aşteptarea lefii, a trenului, a rezultatului la examen, al diagnosticului, al întoarcerii fiului risipitor, al celui plecat la oaste sau la vreun loc de deţinere, a păsărilor călătoare, a scrisorii de la cei dragi, a facturii, a amenzii, a vizei, a copilului, a nunţii, a concediului, a lunii de miere, a nopţii nunţii, a câştigului la loterie, a coacerii semănăturilor, a creşterii măselei de minte, a fierberii mustului, a înapoierii împrumutului etc. Şi, fără a fi cântate pe la Eurovision, multe cântece d`alea d`ale noastre redau starea de aşteptare la români, în fel şi chip – „Te-aşteaptă un om”, „Te-aştept diseară-n Cişmigiu”, „Te-aştept să vii” ş.a.
Interesul este şi el legat de aşteptările românului. În acest sens, românul (tot) aşteaptă mărirea salariului sau a pensiei, reducerea chiriei, a preţurilor, admiterea la examen, sosirea unui mandat poştal sau a unei moşteniri, sosirea musafirilor, ziua aniversară sau onomastică, apa caldă, ploaia, telenovela favorită, derularea unui contract sau chiar contact ş.a. Tot interesul, altul, guvernează şi aşteptarea omului politic român, cel care ţinteşte departe – victoria în alegeri, accederea în guvern, în diplomaţie, la preşedinţie, la căderea guvernului, la respectul ţării şi poporului, la înalte onoruri, decoraţii aurite, salve de artilerie, pomeniri în cărţi, tratate, manuale şi, ţel suprem, la nemurire. Este convins că timpul (i) le rezolvă pe toate, nestricând însă grăbirea lui.
Într-un fel, aşteptarea este o virtute a românului, demonstrând calmul, răbdarea, cumpătarea, calităţi reale, moştenite din moşi-strămoşi. Sigur, nu pot fi eludate şi unele critici care i se atribuie, în acest sens, românului. Pe drept, pe nedrept… De aici, orientarea sa către un ceai de tei, o gumă de mestecat, un ronţăit de alune sau delicioase bomboane agricole, cu efecte scontate, cum altfel. Măsurile atingătoare de violenţă bat tot mai mult în retragere, atingând, odată şi o dată, stadiul dispariţiei. Aşa că, nu peste mult timp, datul din picior, izbitul cu pumnul în masă sau în propriul cap sau în alte organe, aruncarea în gol de la etaj ş.a. vor pieri din arsenal şi uzanţă, semn al însănătoşirii lucrurilor, aşteptarea parcursă dând rezultate impresionante, nu ca în cazul lui Sfântu` Aşteaptă. (Ionel Bejenaru)