Ei, dar românul care este mare amator de bravură sau chiar ahtiat după ea o urmăreşte insistent, o caută cu lumânarea. El este gata să intervină în ajutorarea unei bătrâne să treacă strada, să coboare o mâţă din înălţimea copacului, să monteze o parabolică la cererea şi contracostul unui patron, să salveze o jună de la viol, să facă un bebeluş să nu mai plângă, să scoată o mortăciune dintr-o fântână, să se salveze dintr-o avalanşă, să se urce în tren din mers, să ajute o femeie la naştere, să sperie ciorile, să predea organului un portofel cu valută găsit, să acorde primul ajutor unei tinere cu tentativă de sinucidere, insistând pe respiraţia gură la gură, să salveze laptele de la datul în foc, să stingă un incendiu ş.a. În cazul în care va fi decorat pentru fapta sa, umflatul în pene şi bătutul cu pumnul în piept devin stări sufleteşti, mândria sa fiind maximă.
Autorul unei bravuri scontează şi în prezenţa sa în mijloacele mass media, restul lumii putând să-i urmeze strălucitul său exemplu, necondiţionat. Un astfel de român brav merită sărbătorit în familie, pe linie de partid şi de stat, la nivel de localitate ş.a. Nu negăm, şi în acest sector al bravurii se derulează şi acte de suprafaţă, de paradă, pus formale, conducând la ştiuta bravură, goală în conţinutul ei, de ochii lumii, confirmând, într-un fel că, la noi, se practică orice şi oricum. N-ai ce-i face!
O astfel de bravură săvârşeşte românul care ascunde cu curaj infractorul, care trece frontiera de stat cu un grup organizat de cetăţeni asiatici sau africani, orientându-i către acel strălucitor şi mult râvnit Apus, care practică piromania, care mânuieşte bâta şi revolverul, care îşi poartă maşina cu o viteză ameţitoare, care ia cu asalt teii întru capturarea florilor lor, care sparg bancomate şi case de amanet, care curăţă de fier vechi sau mai nou câte o unitate industrială dezafectată ş.a.
Plănuind şi săvârşind bravura, românul are sentimentul datoriei împlinite, fapt care-l face să se considere odată în plus indispensabil societăţii româneşti, bucurându-se de cuvenită popularitate, nutrind, de ce nu, la o viitoare cotaţie superioară, aceasta însemnând un scaun de deputat ori senator, de guvernământ sau reprezentant internaţional al ţării.
Cu antrenament intens, bravurile sale pot însemna chiar depăşirea performanţelor mult iubitului om-păianjen. Totul, cu condiţia să încerce. (Ionel Bejenaru)