Mass media pompează mereu ştiri de ultimă oră în legătură cu fenomenul criminalităţii româneşti în lume, bubele-n cap ieşind tot mai pregnant în evidenţă, fără să mai fie căutate insistent, ca în vremurile răposaţilor conducători de partid şi de stat, de către echipa de cadrişti de frunte. În cazul de faţă, bubele-n cap conduc la cunoscuta mititică, nicidecum la infirmeria ei, fiind depozitate, cu tot cu cap, în vederea unei conservări, sub formă de stagnare pentru cîţiva ani, sub formă de detenţie. Aici, la mititica, posesorul şi le poate scărpina în voie şi în linişte, fiind oarecum ferit de privirile multor semeni care, cine ştie, i-ar califica gestul ca deplin necivilizat.
În vremurile comuniste, bubele-n cap umpleau dosare, erau luate cu asalt la puricat, printr-o tactică şi strategie bine puse la punct, încât partidul să ştie perfect cu cine are de-a face şi ce gânduri antipartinice îi trec prin cap unui român cu bube-n cap.
În vremuri nesigure, ca acestea, când circulaţia românilor cunoaşte o amploare fără precedent, în lungul şi în latul lumii, bubele-n cap trebuie depistate la timp, nelăsând să se îngroaşe gluma şi nici să degaje vreo epidemie. Se cer organe pe fază, vigilente, cu atât mai mult cu cât marea masă a populaţiei are civismul grav afectat sau chiar atrofiat.
În altă ordine de idei (progresiste?), de bube-n cap sunt căutaţi lideri de partid şi de stat, aleşi ai neamului (lor), diplomaţi, vecini, uneltitori ai democraţiei noastre româneşti, ai marilor cuceriri capitaliste. Pe când un cod al eticii şi echităţii capitaliste, măcar pentru o comparaţie cu vechiul cod comunist? La treabă, dar, distinşi ideologi şi analişti! Măcar în această privinţă, evitaţi căutarea timpului pierdut! Cât nu este prea târziu.
Ar putea, de ce nu, să se constituie o instituţie specializată, dacă nu o avem (încă), profilată pe căutarea bubelor în cap, poate un ONG, poate altceva, încât românul să poată beneficia de asistenţă calificată şi de protecţie, asigurătoare a mersului înainte. Dârz şi hotărât. (Ionel BEJERARU)