Producţia cazanului de ţuică din bătătura ţăranului român, reţeta nutriţiei animalelor, dimensiunile gogonelelor şi ale castraveciorilor, etichetarea mărfurilor, preambalarea, igiena ş.a., din acelaşi evantai sunt domenii pe care le vom afla în permanenţă sub lupa europeană, mai puternică decât cea autohtonă.
Te întrebi, firesc, cum ar putea surmonta românul însuşi conservatorismul şi balcanismul său, păstrat „cu sfinţenie” o istorie lungă, cu toate vitregiile date de năvăliri ale seminţiilor de tot felul, cu toată lupta îndârjită pentru a ne apăra „sărăcia şi nevoile şi neamul”. Iar, să recunoaştem, o mentalitate nouă se creează în timp, chiar îndelungat şi cu oameni pricepuţi şi predispuşi la acţiune energică aflaţi la cârmă. Apoi, agricultura, baza economiei ţării, se practică empiric, neproductiv, departe de modernismul ei în statele iubitului nostru Occident.
În schimb, sorţi mai buni de izbândă le este dat culturii şi învăţământului românesc, mult mai în putinţă de a se înscrie în circuitul european de valori spirituale, mult mai în măsură să aducă primenire în sistemul de valori europene. Apoi, sportul românesc, luat ca bun ambasador, poate fi o demnă prezenţă europeană, căci, cum se spune, la noi „şi Ilie face sport”, făcând trimitere nu atât la un vechi film (românesc) cât la priza sa la popor, la baza sa de masă. Putem miza pe apariţii de talente, de glorii, oricând. Ale noastre şi ale întregii Europe. Sunt domenii în care nu scontăm pe posibile cartonaşe europene. După cum, ar mai fi câteva. Oricum, drumul de la aderare la integrare (deplină) nu se anunţă uşor. Ne rămâne, pe lângă jinduire după parcurgerea lui, fapta, mai ales fapta pe care trebuie musai s-o probăm. Acum, când poporul nu mai este, ca altă dată, strâns unit…este mai greu, dar s-ar putea. (Ionel Bejenaru)