Faptul conduce la abordarea ei în diferite împrejurări şi de la vârste fragede, părinţii utilizând minciuna, cioara vopsită, în relaţia cu odrasla, în timp ce aceasta, logic şi necesar, în relaţia cu părinţii iubiţi. Cioara vopsită a câştigat teren vizibil, dovedindu-se dominatoare în relaţiile interumane, la orice nivel, în orice domeniu. Nu poţi decât să te întrebi: este ceva mai eficient decât minciuna?
Sunt numeroase exemplele în care utilizatorii de adevăr au pierdut partida şi, nu odată, lamentabil, cioara vopsită triumfând şi sărbătorind plenar victoria. În plan mai înalt, cioara vopsită este utilizată şi în relaţia cu UE, românul nostru, cel din vârf, ştiind a masca neregulile interne, ţintind neştirbirea credibilităţii de stat, încercând, aidoma mâţei, să cadă tot în picioare, indiferent de la ce înălţime ţii să o arunci.
Gândind frumos, românul pleacă de la ideea: cât merge, merge. Acţiunea sa, cu bună folosire a ciorii vopsite, încearcă o tragere de timp, o inducere necesară în eroare a celor care ne monitorizează ţara, nişte ageamii în faţa dibacilor români. O întreagă istorie s-a scris cu cioara vopsită, cu precădere în anii comunismului, consideraţi de glorie, de către unii. Îi ştim, dar îi lăsăm în plata lor.
Cioara vopsită românească rămâne un mod curent de exprimare a românilor, la noi o coloratură mai aparte decât la alţii, nu atât de ingenioşi în utilizare şi împestriţare. Hai, că suntem fruncea! vorba bănăţeanului român!
Orice interlocutor, cât de isteţ s-ar da, poate uşor fi dus cu cioara vestită, dacă s-a lucrat bine cu ea, dacă este bine cizelată, efectul fiind unul bun, scontat. Mai ales, că nu necesită cine ştie ce dresură, doar un antrenament bun de limbă şi mimică fiind suficient pentru repurtarea succesului. O minciună impecabilă poate să-l facă pe utilizator să se exprime pentru sine sau prietenii săi, cu formula de rigoare: I-am tras-o!, cu satisfacţia lucrului foarte bine făcut. Drept pentru care, spunem noi: zbor continuu, cioară vopsită! (Ionel Bejenaru)