Altfel stau lucrurile în cazul fluieratului a pagubă. La rându-i este prezent în viaţa şi fapta românului. E ca în cazul cumătrii vulpe care, ajunsă la struguri, este nemulţumită că sunt acri, încât tot mai mult o mulţumesc o găină, un cucoş, un iepure. Românul care nu poate aspira uşor la raftul de sus al bunăstării, cu toată insistenţa, nu are decât să fluiere a pagubă. Este o chestiune ce ţine de renunţare, de consolare cu realitatea crudă. Pierzând un tren important, poate al vieţii, nu-i rămâne decât să facă acelaşi lucru. Terminându-se compensatele din farmacie, după o (prea) lungă şedere la coadă, este pus în aceeaşi situaţie nefericită. Cum se mai întâmplă să piardă acte, bani, carduri, capul, îşi dă drumul la fluierat a pagubă. Este şi ca o descătuşare nervoasă şi binevenită. De altfel, foarte mulţi români trec prin acestea, fluierând laolaltă a pagubă, încât s-ar putea pune uşor de o formaţie de fluierători a pagubă, cu drept de participare, cine ştie, la vreun Eurovision, San Remo, Sopot, unde să culeagă laurii învingătorului. Ce minunat ar putea fi! Timpul viitor ar putea rezolva problema în chip fericit, dând poporului cuvenita emoţie.
Junele care ratează cunoştinţa unei june frumoase pe cinste şi chiar cinstită, pe de altă parte, nu poate rămâne indiferent la fluieratul a pagubă. În caz de O oarece mireasă, incapabilă să facă dovada virginităţii sale şi a cearceafului înroşit, sfârşeşte trist moment prin a fi abandonată cu uşurinţă şi nu-i poate veni decât a fluiera a pagubă. Este dureros, dar asta e situaţia. Vremurile sunt cum sunt. `Geaba scâncete, scuze, implorări. Nimic nu mai foloseşte. Şi aşa, viaţa merge înainte. Tradiţia bunelor maniere se cere respectată. Într-un fel.
Şi, cum zile bune pentru jucat numerele la Loteria Română, pentru investit bănuţi mulţi şi buni, în lipsa norocului aducător de câştig, ce poate face românul nostru altceva mai bun, decât a fluiera a pagubă? Asta este. (Ionel Bejenaru)
(Ioan Rotundu)
