Rar, câte un tată sau mamă, păstrători ai amintirii în suflete, evocă, poate la masa de prânz, momentele defilării oamenilor muncii sau ai paradei militare, a implicării lor active în marele moment. Evocă şi clipele de după încheierea misiunii, când dădeau năvală la harbuz, mici şi bere, întru savurarea timpului sărbătoresc aşa cum se cuvine. Evocă şederile la iarbă verde, pe păturică, înveselite de programele artistice de pe o scenă sau alta, în care artiştii amatori se produceau cu vervă rară, mândri de măruntele împliniri ale socialismului românesc şi alte internaţionalismului proletar şi, ulterior, socialist. Era în sens cu „La trecutu-ţi mare, mare viitor!”
Fetele şi băieţii naţiunii luau cu asalt tufişurile, întru a pune de-o idilă, cu foc şi pasiune. Acolo, activistul PCR, UTC sau sindicat pătrundea mai greu cu privirea, faptele rămâneau mai puţin sancţionate. Ce vremuri!
Oricum, nu se făcea politică de partid ci, mai degrabă, se transpunea politica demografică a partidului, extrem de preţuită şi îmbrăţişată, mai ales în fazele iniţiale. Se zămisleau cu adevărat copiii din flori, statul ocrotindu-i prin vasta reţea de case de copii, formându-i ca buni constructori ai socialismului, integrându-i în munci creatoare. Ne vizitau ţara, centrul şi provincia, delegaţii din ţările socialiste surori, din lumea a treia, luând cunoştinţă de miracolul românesc, valuri de telegrame şi mesaje de felicitare felicitau partidul, statul şi poporul, în frunte cu marele om şi cârmaci nea’ Nicu.
Cântecele de partid şi de ţară răsunau vibrant în urechile românului, îmbărbătându-l şi convingându-l de dreptatea luminoasei cauze, altfel decât o făceau „Europa Liberă”, „Vocea Americii”, „Radio Londra”. Nostalgicii după regimul burghezo-moşieresc, câţi mai erau, dincolo de furnicături, luau act de viaţa nouă a poporului, de zborul său neîngrădit spre o lume aşa-zisă mai dreaptă şi mai bună, propovăduită în opera magistrală a tovarăşului mai sus menţionat, strâns unit în jurul tovarăşei savant, nevasta sa. Se călea frumos oţelul, mult mai frumos însă poporul! De tot dragul.
Zilele care succedau marii sărbători naţionale găseau localităţile patriei socialiste cu multe relicve date de fragmente de steguleţe, baloane, pene de porumbei ai păcii, scobitori de la mici, sticle de bere, însă cu un popor şi mai avântat în producţie, hotărât să îndeplinească planul cel mic, dar şi cel mare, cincinalul, la capătul cărora să scandeze tot URA! (Ionel Bejenaru)