În vremuri tulburi, pentru românul normal, cu dimensiuni armonioase, găurica este un refugiu utilizat, nu odată spunându-se că, la nevoie, românul se ascunde şi în gaură de şarpe. Este cazul evadatului, al datornicului, al urmăritului general sau local, al fugitului de acasă şi al altora, întru siguranţa lor, întru punerea pielii la adăpost, în condiţiile unei lumi potrivnice, duşmănoase. Găurica are menirea unei ascunzători bune şi sigure, fiind pe potriva multora, dacă nu chiar a tuturor. Ea ţine şi de cald, fapt care o face interesantă şi mult râvnită, şi din acest punct de vedere. Pământul ţării, relieful este plin de găurici, mai confirmând odată că natura ţine cu românul, mai mult sau mai puţin necăjit şi la ananghie. În opoziţie, gaura cea mare, găuroaia, rezultată artificial, în urma unor lucrări asfaltice, este tot timpul o primejdie reală, cu consecinţe nefaste, necesitând remedieri costisitoare dar şi inutile adesea, ea renăscând în genul păsării Phonix. N-ai ce-i face!
Şoferi şi pietoni cad uşor în gaură, inamic sigur al românului, regăsit, pe ici, pe acolo, în vreun ambiţios program electoral. Drumurile noastre toate, europene, naţionale şi locale oferă un vast câmp de afirmare pentru găuri de referinţă, vizionate cu interes în emisiunile TV.
Despre găurici sau găuri, românul face referire şi când este vorba de buget, al său sau al societăţii. Este convins cu fermitate că prin ele se scurg banii, fapt care-i sporeşte indignarea şi dorinţa de condamnare. Aşa se pun bazele spiritului justiţiar!
Gaura şi găurica dau bătaie românului şi în cazul unui acoperiş de casă, construit alandala şi anapoda, punându-l în situaţia de a-i ploua în locuinţă sau a fi atins de alte fenomene naturale. Şi, cum să nu avem, în consecinţă, români stresaţi, în prag de depresie sau suicid! Intervenţiile autorităţilor sunt rare sau nici nu există, mizându-se pe priceperea fiecărui cetăţean român, chiar dacă are sau nu are şcoala de arte şi meserii.
Vedeţi, şi găurica este strâns legată de viaţa românului! (Ionel Bejenaru)