Mai zice o veche zicală românească, adânc vehiculată – călătorului îi şade bine cu drumul. Şi, merge el ce merge, depăşeşte obstacole şi tot felul de vitregii ieşite în cale, încercând să-şi facă drumul frumos şi totul pare a curge bine, când la un moment dat… Ei, atunci, îi poate ieşi în cale o jună, poate iubirea sau neşansa vieţii lui, poate un cal, care-i poate provoca un accident de maşină iminent, poate o turmă de oi, cu consecinţe asemănătoare şi cu victime etc. Ei, dar câte nu se întâmplă din cauza acestui moment dat! De el depind lungimea unei prietenii, idile, logodne, căsătorii, a unei relaţii extraconjugale, a unui parteneriat, a frecventării studiilor, a unui abonament, a unei branşări clandestine la ceva, a unui serviciu, a unei subordonări, a pusului piciorului în prag sau chiar în ghips, a unui şantaj, a unui chiul. Este ca şi cum ai spune – urciorul nu merge de multe ori la apă. De ce nu?
Răufăcătorul, criminalul în serie, gen Râmaru, şantajistul, dăruitorul şi primitorul de mită, considerat (încă) mijloc sigur de corupţie la români, escrocul îşi face damblaua nestingherit, „de voie”, până la un moment dat. Apoi, se ţin lanţ cercetări, anchete, dări în urmărire, locală, generală, prin INTERPOL, apoi aruncări la „mititica”, cu toate însoţite de emoţii sporite, de lacrimi şi durere. Inevitabilul sfârşit este legat tot de obsedantul moment dat. Viaţa omului, în speţă a românului, este legată ca un fir de aţă de acelaşi implacabil moment dat. cel puţin deocamdată, ştiinţa, mereu în progres năvalnic, n-a reuşit să-l elimine. Cu toată osteneala, cu toată finanţarea programelor de cercetare din dreptul ei, cu toate dotările ultraperformante ale laboratoarelor din subordinea sa. Sigur, omenirea rămâne (încă) încrezătoare, aşteptând clipa aceea minunată. Veni-va ea?
Soţul sau soţia îi tolerează partenerului de viaţă mici sau mari escapade, relaţii cu amanta sau amantul, anumite vicii sau căderi în păcat, până la ştiutul moment dat. Nimeni însă nu se poate pronunţa asupra venirii sale, decât (tot) cu un la un… moment dat. (Ionel Bejenaru)