Ochii lumii sunt şi astăzi atenţi la ce se mişcă în jur: vecină, amantă, chefliu, derbedeu, scandalagiu, departe însă de a înfiera persoanele în cauză, oricum aparţinătoare vieţii şi societăţii pe care le traversăm. Uneori, acestea îi sar singure în ochii românului, parcă pentru a-i menţine mereu trează atenţia şi vigilenţa. Este cu atât mai bine pentru el, pentru toţi. Ochii lumii se afirmă şi discret, pe la vizoare de uşi, semn al utilizării lor sub acoperire, al inspiraţiei românului de la alte organe vremelnic abilitate. Câteodată ochii lumii sunt dublaţi de ochelari. Dacă se întâmplă să fie de cal, cum socotesc unii, văzul în bune condiţiuni este periclitat, fiind dăunător societăţii şi sănătăţii mintale. Apar minimalizările sau exagerările. După caz. Şi, apoi, românul purtător de ochelari de cal poate provoca confuzia cu blândul animal de tracţiune sau curse. Şi iarăşi nu este bine.
Aţintiţi asupra lucrătorilor parlamentului ţării, ochii lumii sesizează uşor ochiul din şedinţe, sforăitul din moalele jilţurilor, efortul de dezlegare a integramelor, lectura presei de scandal plus alte şi alte preocupări ale aleşilor neamului, determinându-i să eticheteze totul ca fiind VACS! Astfel, din păcate, se mai adânceşte prăpastia ce-l separă pe român de aleşii săi. Chestia cum că vin alegerile este un paliativ, o vânare de vânt, o fata morgana, o himeră. Nu ţine.
Viaţa comunitară, din ce în ce, rostuieşte ochii lumii şi le imprimă posibilitatea de acţiune. Mai timid acum, mai intens în viitor, ochii lumii având acest atribut, al scrutării viitorului, chiar dacă este mai greu să poată fi comparaţi cu astrologii noştri consacraţi.
În popor, la noi, există o expresie des uzitată: de ochii lumii. Una care face trimitere la un mod de muncă şi de viaţă, la un lucru făcut de mântuială. O societate slabă, ca a noastră, este permisivă şi sub acest nedorit aspect. Interes pentru lichidarea lui nu prea există, românul aliniindu-se conştient la un atare mers. Fără remuşcări, totodată.
De dorit ar fi ca ochii lumii să aibă calitatea de clarvăzători, numai că Măcar să sperăm. (Ionel Bejenaru)