Pentru aceasta, românul pune la bătaie un întreg arsenal, nelipsit de forţă, de acte doveditoare, false, nu contează, în măsură să uzurpe proprietăţile celorlalţi, întru mărirea parcicii sale. Politica de jaf se derulează sub ochii masei de români, sub ochii şi cu largul concurs al autorităţilor centrale şi locale, tot mai indiferente şi dominate de interese şi corupţie. Vedeţi, cer unii arbitri străini în fotbal, în timp ce, la o adică, aici, la scară micro, îi avem deja: pe la Haga, pe la Bruxelles, pe la Strasbourg şi, dacă mai ai nevoie, mai găsim nişte centre.
Când vremurile sunt tulburi şi societatea strâmbă şi greu de guvernat, firesc, politica de parcică se afirmă, fiind scăpată de sub control, conducând la slăbirea tuturor pârghiilor statale, şi aşa slăbite.
Cum zice o faimoasă zicală, peştele cel mare înghite pe cel mic, românul, cel care poate, acţionând în lumina ei, chiar dacă în anii de şcoală n-a aflat de existenţa ei şi nici nu i-a picat ca subiect la bacalaureat. Astfel, nedreptăţile se ţin lanţ, alimentând masa de zi cu zi, dar şi de lucru a judecătorilor, a unui întreg aparat înrudit. Politica de parcică generează implicit şi o mentalitate de parcică, una care se formează la cei care s-au născut de dată recentă şi care vor fi schimbul actualilor în continuarea procesului de edificare a noii societăţi capitaliste. Cu faţă umană?
Posesor de parcică, cu mentalitatea stăpânului autoritar, nu este interesat decât de binele său şi al neamului său, mersul societăţii în genere lăsându-l rece total. El este convins că nu doar proprietatea, ci şi puterea este sacră, fiind dispus să vadă înscris acest aspect şi în plus constituţional. Pentru liniştea sa. Politicianul care nu-i va promite una ca asta s-a lins pe bot de susţinerea sa bănească. Aici aflăm resorturile, miza politicii la români. Aici este izvorul lucrurilor, cheia fenomenelor.
Munca a dispărut din repertoriul de bază al dezvoltării societăţii româneşti, demult, nu de acum, la apropierea a 20 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989, cotele căderii României sesizându-se uşor şi oriunde.
Performanţe, dacă sunt, sunt individuale şi pe ici, pe acolo. De clasă politică, nici vorbă. Analiştii, politologii, sociologii, psihologii mănâncă liniştiţi altceva, alte delicatese, desigur. Răbdător şi credul, românul i-a notă de ceea ce i se întâmplă de la televizor, ducându-şi viaţa din vorbe! Tihnită viaţă! (Ionel Bejenaru)