Altfel, părul românului se poartă divers şi dimensionat după plac. Şi, vorba cântecului regretatului Pittiş
– „Nu contează cât de lung am părul
Ci contează ce şi cum gândesc.”
Lucru pe care nu-l puteau pricepe vechii activişti de partid (comunist), atât trebuindu-ţi să nu porţi părul scurt, başca să-ţi laşi şi coadă. Ne referim la românul bărbat. Cât priveşte la românul încorporat, doar părul tuns regulamentar era valabil, altfel erai supus tunsului zero plus bulău. Oastea ţării trebuia să arate tunsă. Ce vremuri! Nici fetele nu se uitau la tine, dacă arătai netuns şi cu codiţă la spate. Te interpretau ca având ceva de ascuns. Era de preferat chelia, semn major al virilităţii poporului român şi al celor numai bun de însurat.
În alte timpuri, mai vechi, o tunsoare de care beneficia românul, îi făcea pe contemporanii săi să se exprima cam aşa – „tunsul felegunsul, câinii după dânsul”, Şi nu era deloc măgulitor. Ei, dar cine mai ştie cum a fost în timpurile mai vechi!
Nu trebuie pierdut din vedere că părul a constituit şi un mijloc de frondă anticomunistă, un păr lung şi dezlânat putând fi interpretat ca un semn al opoziţiei faţă de regim. Românul, în acest caz, se conforma, cât de cât, unei linii de prudenţă, expunându-se mai rar în public, păstrându-se pentru cercuri mai restrânse. Altfel…
Pe de altă parte, ţinuta părului făcea şi face (încă) diferenţa bărbat-femeie, de mare importanţă pentru mersul înainte al societăţii româneşti, aceasta din urmă, femeia putând fi o straşnică purtătoare de coadă, o codană, cu alte cuvinte, nu ca cea din versurile unui cântec anonim:
„Avea un păr ca un fuior.
Dar nu pe cap, ci pe picior”.
Deşi, să recunoaştem, unora le plac şi picioarele păroase. Bune şi ele, de ce nu. În fond, de gustibus… Importanţa părului rezidă şi din ideile nobile ale libertăţii, cele pentru care s-a jertfit tineretul ţării, cândva, prin 1989. Acel tineret minunat şi părul lor zburător, pentru care s-a jertfit odată cu alte cele. Apoi, organul îl trăgea mai puţin de păr pe românul opozant, preferând, pentru atitudinea sa, să-l tragă de urechi sau la răspundere. Cum să nu consemneze toate acestea istoria patriei?!
Se face adesea vorbire de podoaba capilară. Păi, în lipsa posibilităţilor materiale de a te duce cu diverse podoabe, măcar cu aceasta să ne alegem, dat fiind că este mai ieftină şi (chiar) mai uşor de păstrat şi întreţinut. Trăiască părul la români! (Ionel Bejenaru)