Românul şi tăvăleala

Românului îi place şi ţine la tăvăleală. Nu degeaba zice norodul - tăvăleala subţire cu cheltuială se ţine. Este cald afară, iarba este numai bună de ieşit la ea, chiar dacă mai şi plouă, drept pentru care o tăvăleală în decor natural cu iubitul sau iubita devine un lucru extrem de agreabil şi demn de executat, în consens cu firea aventuroasă a masei de români. Nici nu se compară cu aerul îmbâcsit al vreunei discoteci. În cazul tăvălelii, corpul respiră frumos, igienic, relierându-i şi mai mult avantajele, pe care la caută oricine. Apoi, nici costisitoare nu este, iarba verde de acasă satisfăcând orice exigenţe. Oricum, în asemenea caz, economiile care se fac depăşesc cu mult 25%, baremurile oficiale fiind doborâte cu uşurinţă.
Fizic, tăvăleala se adresează atât unui corp suplu, ca şi unei balabuste, indiferent de dimensiunile sânilor care, cu cât pot cântări mai greu după implementarea unor silicoane? Vedeţi, se poate ca românul să trăiască şi adevărate feerii, dincolo de asprimile vieţii cotidiene. Şi, ce feerii!
Iniţiat în tăvăleală, românul o realizează şi cu U.E., cu F.M.I., încercând noi experienţe, pregătindu-se pentru viitor. Se previn, astfel, posibile şocuri, posibile rateuri. În atare tăvăleală este nevoie însă de oarece forţă, rezistenţă, putere, pentru a imprima luptei mai mult echilibru şi atracţie, pentru a smulge ropote de aplauze. este un punct de vedere realist.
A fi bun la tăvăleală este un concept care vine din lunga şi tumultuoasa noastră istorie, de la marii voievozi, de la virtuţile incontestabile ale înaintaşilor. Brutalitatea este nocivă, doar durii pedalând pe expresia - dau cu el de pământ! Poate pe mama lui!
Entuziast şi satisfăcut, românul este tentat să aprecieze că - o tăvăleală la vremea ei face cât zece femei! Cu tot respectul! În fond, cine nu ar fi de acord cu o condiţie fizică perfectă şi chiar ieşită din comun?
Cert este, românul este pe drumul cel bun şi în privinţa tăvălelii. La o analiză atentă, am putea admite că avem de-a face cu o tăvăleală naţională, fiecare fiind chemat să-şi aducă aportul, mărind încrederea în viitorul ţării. Pe vremurile comuniste se practica gimnastica în producţie, după care creştea randamentul în muncă, triumfai în întrecerea socialistă, erai pus la panoul de onoare şi răsplătit cu diplome, butelii, bilete la tratament. Tot aşa creştea randamentul şi după pauza de masă la cantină, marile rezultate venind de la sine.
Dacă, în plus, exista şi o duşcă-două, totul era perfect, era OK. Orice nostalgic regretă acele vremuri fericite, plânge în hohote după ele, spre disperarea celor care şi-au schimbat mentalitatea şi au devenit oamenii lumii noi, capitaliste. Sigur, avem de-a face cu un conflict, deocamdată neantagonist, paşnic şi în bună voie. Important este ca românul să dea curs tăvălelii, cu atenţie mărită! (Ionel Bejenaru)