Cum, la noi, atâtea lucruri nu merg bine, luând-o pe tobogan, expresia „varză!” aduce cu o definiţie şi, la toată urma, nu poate fi atât de supărătoare. În genere românul este pasionat de termeni mai noi, de găselniţe verbale şi scrise, „varză!” regăsindu-se între acestea şi putând fi auzită frecvent, de la mic la mare. Asemănător cu mai vechea „faţă palidă!” sau cu mai noua „legumă!”.
Importantă este folosirea acestor etichete la obiect. Cutare partid este, după alegeri, „varză!”, aidoma leaderului său, , cutare firmă, aflată în cădere liberă, este tot „varză!”, ca şi multe dintre sectoarele economice, dintre reforme, chiar şi dintre bănci. Până şi un gros de şcoli, de spitale, cu un manageriat musai prost şi ştiind unde le-a dus. Asta-i.
De pe tuşă, în spirit analist românesc, pentru a da culoare spuselor, trânteşti într-un final de comentariu, clasica vorbă: „varză!” Fireşte, nu rămâi singurul care se exprimă astfel, căci ce este modern şi dă bine este uşor adjudecat şi de alţii şi toată lumea rămâne fericită. Armonia se instaurează rapid şi bine.
Pasăre de noapte, extrem de solicitată în munca prestată, răvăşită şi transpirată, juna română intră una-două sub incidenţa termenului „varză!”. Câteodată chiar şi-l atribuie singură, ca o evaluare. Insuccesele de dată recentă a Naţionalei de Fotbal a României i-au direcţionat pe români spre a mai folosi odată, la aşa rezultate, expresia tot mai familiară: „varză!”, potrivită şi pentru antrenorul Piţurcă, marele Piţurcă. Nici listele de candidaţi europarlamentari cu pot fi ocolite de gratularea cu „varză!” Mersul nostru incert, haotic, indignând atâţia români, care sperau şi spre încă în altceva, mai bun şi mai sigur, mai face folosibilă odată vorba „varză!”, în genul unei formule de altădată: „eu cam atâta am avut de spus”.
Vedeţi „varză!”, drept cuvânt care exprimă adevărul, nse cere inclus într-un dicţionar de peiorative, revăzut şi adăugit, eventual care să devină obiect de studiu şi care, de ce nu, să rămână urmaşilor noştri moştenire. Mâna sus, cine este pentru! (Ionel Bejenaru)