Românul şi “vorba vine”

Este greu de măsurat disperarea românului într-o societate în tranziţie continuă, interminabilă. Este lung drumul făuririi capitalismului!
Eterna, dar nicidecum fascinanta, problemă a românului este cea bănească, chiar dacă în clasamentele marilor consumatori de pe glob, alcătuit pe temeiuri ştiinţifice, românul ocupă o poziţie de top. În realitate: vorba vine.
Că românul are, la nivel înalt, instinctul cozii la orice : plăţi de taxe şi impozite, amenzi, rate, înscrieri la biletele de odihnă şi tratament, contractări de împrumuturi, rezervări de locuri în avion, la cabana cutare, în vederea petrecerii pe cinste a Crăciunului ori Paştelui ş.a., este o chestiune cât se poate de reală.
Că pentru toate acestea există soluţii şi rezolvări satisfăcătoare: vorba vine. Că edilii transpun în viaţă promisiunile făcute cetăţenilor, pentru a le răsplăti încrederea şi votul: vorba vine. Că guvernul este pregătit pentru noi majorări salariale, în concordanţă cu revendicările sindicaliştilor este încă o dovadă a ştiinţei de a prosti norodul căci, în privinţa rezolvării efective: vorba vine.
Că te duci cu o cerere întru aviz şi soluţionare la funcţionarul public de rând sau la cel mai înalt (funcţionar), încrezător în operativitatea, pe care i-o bănuieşti specifică, conform lefii, este o iluzie crezând că ai şi rezolvat problema sau: vorba vine. Că o să-ţi vină prompt instalatorul cerut, în vederea efectuării unei lucrări de trebuinţă, căci firma ţi-a promis, în numele reputaţiei sale, eşti de-a dreptul fraier că (şi)crezi cu adevărat, aşa că tot: vorba vine. Că economia, învăţământul, sănătatea sunt pe (trei) drumuri bune, procesul de reformă fiind (musai) încununat de succes: vorba vine. Că diplomele universitare româneşti sunt recunoscute, una-două, peste hotare, când nicio universitate românească nu intră în primele 500 la nivel mondial, iarăşi: vorba vine.
Indiferent cât de încrezător eşti în rostirea purtătorului de vorbe (cuvânt) al unui ministre sau altul. El nu face, în realitate, decât să exemplifice expresia de faţă: vorba vine. Oricâte speranţe se înfiripă în familie, în favoarea unui măritiş reuşit al frumoasei odrasle, în final şi rând pe rând ai săi se dezumflă, mai confirmând odată în plus că: vorba vine. Într-un fel, se scrie, altfel o nou㠄Poveste a vorbei”. Plin de curaj şi de bani, românul ia cu asalt sala de jocuri de noroc, un semn promiţător de câştig arătându-i-se, poate în palmă, poate în ghioc, pentru ca finalul neaşteptat să-i cauzeze românului o pagubă de rigoare, câştigul fiind tot în spiritul; vorba vine.
Nu există în ţară taxă de protecţie, spune detaşat organul, realitatea demonstrând chiar nonşalant că: vorba vine. Iar noi, cât de cât, am atins problema: vorba vine! (Ionel Bejenaru)