În atare condiţii, când industria a sucombat, când agricultura, cu toată împroprietărirea ţărănimii şi a adjudecării pământurilor, prin dreapta punere în posesie, precum i-a fost voia, nu dă roadele scontate, românul ia drumul străinătăţii promiţătoare, încercând să-şi ducă ceva mai bine zilele.
Adaptarea sa este grea, cu poticneli, cu dor de casă şi de ai celor rămaşi, cu confruntarea (inegală) cu noile autorităţi şi cu însăşi modul de viaţă de acolo, cu totul altul decât cel carpatin şi mioritic. Marii profitori ai epocii, posesori ai unui capital dobândit ca rod al poziţiei sociale, de stat sau partid comunist, abili în învârteli, afaceri, şmecherii continuă să-şi ducă viaţa lipsită de griji, pe teritoriul românesc, atât de drag lor şi, nu încape vorbă, benefic, profitabil. Ei să fie adevăraţii noştri patrioţi? Aparenţele pot însemna un răspuns afirmativ.
Sigur, cauzele umane, goanei nebune după îmbogăţire, parvenitismului înfloritor, tăiatului şi spânzuratului ş.a. li se adaugă şi dezastrele naturale care se tot abat pe pământul românesc. Inundaţiile, seceta nu ţin de justiţia divină, care-şi face bine treaba, ci şi de românul însuşi, pus pe căpătuială, transformând pădurea în feudă proprie de exploatat, defrişând cu sălbăticie şi ură, golind câmpurile de sistemele de irigaţii, în favoarea înjghebării de poiate, garduri, hambare şi castele înzorzonate prin valorificarea ţevilor de aluminiu.
Vechii mastodonţi industriali sunt valorificaţi ca fier vechi, profitabilă afacere naţională, cu protagonişti cunoscuţi şi (mai) niciodată pedepsiţi. Discreţia domneşte şi aici, chiar dacă răul se derulează în văzul lumii şi al autorităţilor statului. Iese, astfel, o nouă românime, fără a fi nevoie de o naştere, la propriu. Cu greu, viitorul va putea surmonta handicapul care se dezvoltă. Nici măcar prin chirurgia candidatului medic Oprescu. Aşadar, actualizat, am putea cocheta cu şlagărul Aşa-i românul!
Ăi mai mici sau tineri vin din urmă şi cum nu prea au de-a face cu trâmbiţata reformă a învăţământului românesc, se înhamă la şcoala vieţii, ducând înainte tot ceea ce este prost, nefast şi nedemn, fără păsare de mersul societăţii româneşti şi de viitorul ei incert.
Este noua relaţie a românului cu vremurile (noi), una inegală, nefolositoare şi nocivă. Başca prost înţeleasă. (Ionel Bejenaru)