Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Decese
Religie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
11943
De la 07 Ianuarie 2003
122872010

Şcoli comasate pe suport ilegal

  • 18 September 2009, 23:00
Ieri, prefectul judeţului Botoşani, Cristian Roman, a declarat că toată învălmăşeala creată în jurul directorilor de şcoli numiţi proaspăt are un suport ilegal. Mai concret, juriştii Instituţiei Prefectului au descoperit o serie de Hotărâri luate de Consiliile Locale din anumite comune, suspecte de a fi ilegale.
Potrivit unor documente care au ajuns pe masa prefectului, cei 22 de directori au primit funcţiile prin comasări de şcoli fără suport legal. Potrivit legii, o şcoală poate dobândi personalitate juridică doar dacă are minim 200 de elevi, iar în unele comune din judeţ, prin hotărâri ale consiliilor locale, s-a atribuit acest statut unor şcoli care au şi doar 100 de elevi. Exemplele includ şcoli din Vorona, Coşula, Flămânzi.
„La prima vedere o parte din aceste hotărâri sunt împotriva legii. Administraţia publică locală nu poate lua hotărâri împotriva legii, indiferent cine cere să ia anumite decizii. Un caz flagrant se înregistrează la Consiliul Local Albeşti, care a hotărât să acorde personalitate juridică unei şcoli cu doar 100 de elevi în detrimentul alteia cu peste 483 de copii” a adăugat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
La nivelul Instituţiei Prefectului s-a constituit o comisie care să verifice dacă comasările şcolilor s-au făcut legal în toate locaţiile. Unde lucrurile nu stau în spiritul legii, se va cere autorităţilor locale anularea hotărârilor respective, iar în caz de refuz lucrurile vor ajunge în Instanţă. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Magistraţii îşi continuă greva, alegerile se amână
Guvernul Boc îşi bate joc de salariaţii din învăţământ!
Obuz descoperit în pădure
Dacă prostia ar durea, sau ce legătură au Stalin şi Monica Macovei
Despre unionism, cu calm (2)
Cu drepturi, fără drepturi, ei vor enclave etnice!
Inerţii universitare
Sărbătoarea parohiei româneşti din Aalst
Dansurile populare româneşti încântă spaniolii
România a semnat Memorandumul pentru facilitarea trecerii frontierelor în caz de dezastre
Horoscop
Lecţie militară de înalt patriotism
Secretara Florica este grijulie cu Ţâbu
Boc a găsit ieşirea din criză
Cantitate uriaşă de grâu confiscată la Botoşani
Fetiţă de 9 ani rănită în drum spre şcoală de un camion
ea a juns la spital, dar în comă
Senatorul Humelnicu acuză ministrul Muncii pentru Protecţia Copilului
când vine vorba de ministerul Finanţelor, senatorul tace
Ada Macovei îl consideră pe Horia Negrescu drept un mincinos
prefectul Roman o contrazice
Protocol antifraudă PSD-PNL-PRM
Eleve suspecte de gripa nouă
Pe şestache, Boc le-a tras clapa celor din învăţământ
cei din învăţământ au fost păcăliţi din nou legea salarizării unice adusă la Parlament le-a tăiat toate sporurile
Cei care şi-au recuperat sănătatea pe banii publici sunt puţini
Asalt final asupra catedrelor vacante
N-a muşcat… la miliardele de lei!
N-a muşcat… la miliardele de lei!
Dumnezeu să-l odihnească!
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog