Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Fapt divers
Umor
Mondene
Pamflet
Remember
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
1596
De la 07 Ianuarie 2003
86841292

Secretele bucătăriei lui Manole

  • 31 December 2008, 23:00
Nu cred că cineva mai poate pune la îndoială faptul că cel mai bine se mănâncă la restaurantul Hotelului „Maria”, complex hotelier şi de alimentaţie publică patronat de Liviu Manole. Cum a ajuns Manole să stăpânească cel mai renumit complex hotelier din Botoşani, nu mai are în prezent nici un fel de relevanţă. Cert este că Manole s-a născut cu comerţul în sânge.
De loc din Rediu, comuna Rădăuţi Prut, a copilărit printre evreii târgoveţi cu deprinderi comerciale păstrate de peste Prut, când colaborau cu breasla celor din renumitul târg al Lipcanilor, acum Republica Moldova. Tată şi mama lui Manole au fost o viaţă gestionari la magazinul de Rediu, unitate a Cooperativei de consum Rădăuţi Prut.
Oameni respectabili, părinţii săi! I-am mai prins în viaţă, în perioada când hălăduiam prin judeţ ca revizor la UJCC Botoşani, coleg fiind chiar cu Liviu. Anii au trecut, Liviu a preferat să-şi schimbe locul de muncă, pentru a scăpa de viaţa mizerabilă de teren, cum spunea el. Aşa a ajuns contabil la Căminul de Cazare al PCR Botoşani, UCA de pe Unirii, cum o ştiu botoşănenii. A urcat din treaptă în treaptă, iar a cum a ajuns proprietarul întregului complex. Poate că odată o să scriu un reportaj despre ascensiunea sa ca patron.
Acum, când întregul complex poartă numele mamei sale „Maria”, clienţii sunt tot mai pestriţi. De la cei mai de vază demnitari ai statului (Iliescu, Năstase, Stolojan, Cozmâncă etc.) şi personalităţi internaţionale (Jhonatan Seele) la cei mai mărunţi patroni şi slujbaşi ai statului, dar şi oameni simpli, calcă pragul restaurantelor sale. Şi toată lumea iese mulţumită, lăudând în gura mare gustul bucatelor.
La un moment dat s-a răspândit prin târgul Botoşanilor că bucatele gustoase ale lui Manole sunt opera unui renumit bucătar adus din Occident şi plătit cu câteva mii de euro pe lună. Zvonul mi-a trezit curiozitatea. Am trecut pe la Manole, lăsând impresia că i-am făcut o vizită în virtutea vechilor noastre relaţii de prietenie. L-am tatonat asupra secretelor sale culinare, voind să aflu cât de reală este afirmaţia cu renumitul bucătar. „Măi, Ionuţ, n-am nici un bucătar adus din Occident sau de prin alte părţi. Bucătarii mei sunt aceiaşi oameni de când îi ştii. Numai că eu le-am interzis să mai facă mâncare din produse alimentare ce conţin fel de fel de substanţe chimice. Am muncit mult cu ei, dar am reuşit să-i aduc la nivelul de a da gust la mâncare, aşa cum făcea mama acasă. La mine totul este natural şi din producţia proprie. Nimic nu cumpăr din comerţul particular” – mi s-a destăinuit el.
În restaurantele lui Manole poţi ajunge prin cele patru căi de acces. Intrarea vechiului hotel, în faţa căruia, vara, funcţionează cea mai elegantă terasă din Botoşani, muzica franţuzească izvorând discret din difuzoare. Se mai poate intra prin grădina de vară „Cassanova”, grădină unde te poţi înfrupta din celebra ceafă la grătar, mici şi cârnăciori preparaţi numai după reţele vechi, păstrate de Manole de la maică-sa. Ai intrarea în aripa modernă a Hotelului „Maria”, cu uşă glisantă automată ce-ţi deschide drumul spre elegantele saloane, unde la ceas de seară şi lumină discretă poţi cina după pofta inimii.
Vara, este intrarea cu boltă spre piscina înconjurată cu mese presărate printre arbuştii înfrunziţi, unde pofta de mâncare devine uriaşă numai privind în albastrul apei din piscină şi respirând aerul curat. Totul într-o linişte discretă, un fel de pact între clienţi şi ospătari de bună şi efemeră convieţuire.
Iar dacă ai păşit prin una dintre aceste intrări şi ai luat loc la masă, ca unul ce am ceva experienţă în domeniul gastronomiei, îţi recomand clientule, oricare ai fi, să faci precum îţi zic. În primul rând să comanzi un antreu format din cârnaţi de casă, usturoiaţi precum cei din podul casei bunicilor de la ţară, ceva sângerete care te privesc ruşinos din platoul care va poposi pe masa ta, câteva felii de tobă făcută tot ca la mama acasă în ajunul Crăciunului şi a Anului Nou, fiartă molcom cu două frunze de dafin, câteva frunzuliţe zoralii de pastramă de porc, dacă ai noroc nu rata un caltaboş ori o porţie de chişcă că n-o să-ţi pară rău.
Până ce ospătara va comanda la bucătărie îmbelşugatul platou, nu-ţi pierde vremea şi comandă o garafă cu rachiu natural din prună, uitat vreme de vreo trei ani într-un butoi de dud sau stejar. După două păhăruţe, mari cam cât cele părinţilor noştri când beau 40 la sărbătoarea celor 40 de sfinţi, vei vedea că viaţa are şi alte răsfăţuri pe care nu le-ai cunoscut şi şi mult vei regreta că n-ai trecut mai devreme pe la Manole.
Ţuica din carafă, afumăturile şi prospăturile de pe platou vor face casă bună şi te vor îndemna la multe onomatopee de „Ah!” şi „Oh!”. Numai ce bine ai sfârşit lucrarea orânduită de Dumnezeu oamenilor chibzuiţi în a-şi stăpâni poftele, pentru a face loc tuturor bucatelor, nu uita să comanzi ospătarei o porţie de ceafă la grătar. Iar usturoiul musai va fi din cel scos din stratul unde Manole l-a pus să crească fălos în căciulie, zdrobit amarnic în piuă, înecat în ulei atât cât se cuvine şi revigorat după atâta bătaie cu câteva picături de oţet de mere.
Dacă crezi că ceafa este prea grasă pentru gusturile tale, comandă un cotlet la grătar şi să nu-ţi fie ruşine să rozi carnea de pe os, căci este cea mai dulce. Dacă simţi nevoia să lărgeşti cureaua, dă drumul la o gaură şi cere-i ospătarei o porţie de sarmale. Poate fi cu crupe, ceapă şi bucăţi mici de slănină sau mai seci, adică cu carne mai slabă. Mămăliga va fi fără doar şi poate făcută din făină de mălai obţinută la o moară din cea îmblânzită prin urăturile de la Anul Nou. Iar apa, peste care s-a presărat prima mână de făină şi s-a făcut tradiţionala cruce nu va fi de la Ala Grup, mocirloasă şi pietroasă. A avut grijă Manole să aibă fântâna sa, cu apă numai bună pentru mămăligă, aşa cum a văzut acasă, la mama sa Maria. Sarmalele îţi vor fi aduse înecate în smântână, din cea grasă şi untoasă, căci Manole are vacile sale şi îţi oferă totul proaspăt.
La toate aceste bucate, după ce ospătara ţi-a luat de pe masă carafa cu ţuică, goală de acum, va trebui să alegi între carafa de vin alb şi roşu. După gustul fiecăruia şi după tăria inimii. De cumva de toate aceste pofticioase bucate nu poţi să ai parte, din varii motive sau din cauza unui medic habotnic, poţi trece pragul cantinei restaurant. Un borş ca la mama acasă este oricând binevenit, mai ales că găina va fi din cârdul pestriţelor care au ieşit la scurmat, simţind boarea primăverii. Iar borşul, aşa cum a văzut Manole pe cuptorul de acasă, va fi umplut într-un chiup de lut, cu huşte din tărâţă de grâu şi aromate cu inegalabilul miros al frunzei de vişin.
Când vei privi la steluţele galbene de grăsime, să nu devii lacom. Păstrează-te şi pentru felul doi. De nu-ţi permite stomăcelul, evită aciditatea borşului comandând o supă de găină sau de orice altceva, că totul este natural. La felul doi să nu faci mofturi la pireul de cartofi crescuţi în nisipul Prutului, alb la faţă de atâta smântână obţinută de la o Fulgă de-a noastră, sănătoasă la trup şi lapte. Pentru că deasupra acestui piure vei avea plăcerea să priveşti la o pulpă rumenă, poate chiar obţinută de la acel nesăbuit cu coada în semicerc ce s-a cucurigat cu noaptea-n cap, deşteptând pe cine n-a trebuit.
De cumva ai întârziat seara prea mult pe la unul din restaurantele lui Manole, sau ai întrecut măsura la carafa cu ţuică ori vin, vino să te dregi a doua zi dimineaţă. Vei putea bea o ulcică cu chişleag sau lapte bătut, scoasă atunci din răceala beciului. Sau poate vei dori o ciorbă de potroace sau de burtă, cine ştie ce gust mai poate avea omul.
„Am stricat multe mâncăruri până ce bucătăresele au reuşit să le dea gustul celor de la ţară. Au fost multe încercări până ce la preparatele au căpătat gustul celor din casa ţăranilor şi a lor mei de acasă. La mine totul este natural şi proaspăt pentru că am vacile mele, oi, găini, porci, zarzavaturi proaspete şi din grădină. Totul se pregăteşte în laboratoarele mele. Aşa mi-am calificat oamenii” – mi-a mai spus Manole.
Cu alte cuvinte, secretele culinare ale bucătăriei lui Manole sunt reţetele bunicilor şi părinţilor noştri de la ţară. Am scris acest material pentru că suntem în Postul Paştilor, pentru că n-avem voie să mâncăm de dulce, pentru că suntem în Săptămâna Mare. Dar cine poate rezista tentaţiilor şi mirosurilor ce răzbat din bucătăria lui Manole? Dumnezeu îi bun şi iartă, dacă nu vom putea să ne înfrânăm poftele! (Ioan Rotundu)

N.R. - Reportajul a fost publicat în 19 martie 2005. În 7 iunie 2007, Liviu Manole a fost depus în mormântul din cimitirul satului Rediu, alături de cel al părinţilor săi. Iar la Hotel "Maria", bucătăria lui Manole a devenit amintire. Păcat! O mare pierdere pentru prestigiul Botoşanilor!


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Vechi pluguşor
O veche sorcovă
Sorcova lui Boc
Românul, criza şi Anul Nou 2009
Din snoavele lui Amfilochie Ciobotă
Exploratori şi neguţători
Totul despre invenţii
Secretele tehnicii
Hoţii de codru
Un zâmbet de Anul Nou… între prietene
Un zâmbet de Anul Nou… între prieteni
Un zâmbet de Anul Nou… între soţi
Odraslă parlamentară botezată departe de ochii lumii
Prostul nu-i prost dacă nu este şi fudul
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă