Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
23564
De la 07 Ianuarie 2003
122909213

Severin îi cere lui Barroso să ia măsuri cu “gura spoart㔠a lui Gray

  • 9 September 2008, 23:00
Stimate domnule Preşedinte al Comisiei Europene,
La 4 septembrie, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray, răspunzând la o întrebare din partea ziariştilor în cadrul conferinţei sale de presă, a afirmat că decizia Parlamentului României privitor la sistemul de numire al procurorilor români este contrar poziţiei Comisiei Europene, exprimată în raportul de ţară cu privire la progresul în materie de justiţie şi lupta împotriva corupţiei din România. El a adăugat că autorităţile române sunt conştiente de faptul că România nu trebuie să îşi schimbe prezentul mecanism de numire, care conferă atribuţii în acest sens Guvernului şi Preşedintelui, sugerând că o asemenea schimbare ar putea avea repercusiuni negative asupra respectivului stat membru şi asupra statutului său în Uniunea Europeană.
O asemenea declaraţie este neprofesionistă dar şi extrem de incorectă şi greşită în mod fundamental. Este neprofesionistă deoarece, confruntat cu o întrebare asupra unei chestiuni care nu făcea parte din prezentarea sa dinainte pregătită şi care atingea o chestiune sensibilă şi controversată, obiect al disputei politice interne într-un stat membru, domnul Gray ar fi trebuit mai întâi să îşi ia timpul necesar pentru a se informa legat de detaliile problemei.
Declaraţia domnului Gray este totodată extrem de incorectă şi greşită în mod fundamental deoarece, pe fond:
1) neagă dreptul parlamentului unui stat membru de a legifera într-un domeniu care ţine de competenţele sale constituţionale recunoscute prin tratatele Uniunii Europene;
2) pretinde că CE este capabilă şi doritoare să cenzureze exerciţiul dreptului unui parlament al unui stat membru de a legifera în conformitate cu convingerile sale, chiar şi când nu există o încălcare a acquis-ului comunitar sau nu există acquis în materie;
3) merge împotriva principiului independenţei politice a sistemului judiciar (care include autonomia procurorilor), un principiu apărat de Consiliul Europei şi implementat în legislaţia românească ca rezultat al unei recomandări explicite adresate de Comisia Europeană în 2004. Acest principiu a fost abandonat în România după finalizarea negocierilor de aderare, un fapt care, conform Parlamentului român, a dus la politizarea justiţiei şi a procuraturii, acest fenomen întinzându-se în cele din urmă asupra luptei împotriva corupţiei, după cum s-a arătat corect în raportul CE. Motivele pentru care executivul comunitar şi-a schimbat poziţia legat de sistemul de numire al procurorilor, precum şi responsabilitatea pentru această schimbare nefericită, încă aşteaptă clarificare.
Prin declaraţia sa, domnul Gray:
1) a oferit argumente euro-scepticilor care pretind că birocraţii de la Bruxelles se plasează peste reprezentarea legitimă a naţiunilor, exact când noi, la nivelul Uniunii Europene, facem eforturi pentru depăşirea dificultăţilor aferente ratificării Tratatului de la Lisabona;
2) a oferit, chiar şi involuntar, sprijin pentru retorica antiparlamentară din ce în ce mai ameninţătoare folosită de forţele politice naţional-populiste, autoritare şi de extremă dreapta din România şi de pretutindeni.
Cu puţine luni în urmă (mai precis la 31 iulie), domnul Gray a făcut alte declaraţii publice, exprimând atunci sprijinul pentru şeful Direcţiei Naţionale Anti-corupţie (DNA), domnul Morar, pretinzând că CE este împotriva schimbării sale din funcţie. Acest lucru contrazice faptul că:
1) progresul luptei împotriva corupţiei în România, pentru care DNA este responsabilă, a fost modest (după cum a indicat în cele din urmă şi raportul CE);
2) raportul Consiliului Superior al Magistraturii a concluzionat că performanţa DNA şi a şefului său a fost nesatisfăcătoare;
3) chiar dacă CE are dreptul de a solicita progrese în combaterea corupţiei şi îmbunătăţirea independenţei şi eficienţei sistemului judiciar românesc, nu are dreptul de a numi înalţi oficial în statele membre şi nici de a se amesteca în dezbaterile politice interne cu privire la aceste numiri.
Având în vedere cele de mai sus, vă solicit, domnule Preşedinte, să exploraţi această chestiune şi să verificaţi dacă domnul Gray a primit instrucţiuni pentru a face respectivele declaraţii sau dacă responsabilitatea pentru acestea îi aparţine în întregime. În cel din urmă caz, cred că este potrivit şi chiar obligatoriu să vă solicit demiterea domnului Gray din prezenta funcţie. Dacă decizia altcuiva este la originea acestui comportament, sunt convins că trebuie să luaţi imediat măsurile necesare pentru sancţionarea corespunzătoare a celor vinovaţi şi pentru evitarea repetării unor asemenea fapte pe viitor.
În acest context, sper că veţi clarifica totodată rolul pe care Secretariatul General al CE l-a avut în comentariile recente ale domnului Gray. Nu putem să nu observăm că raportul de progres al României a fost redactat de serviciile aflate în coordonarea Secretarului General şi nu de Direcţia Generală de profil a CE (Justiţie, Libertate şi Securitate). În consecinţă, ne putem îndoi că o asemenea abordare a avut ca scop să servească unei evaluări profesionale obiective şi nu tentaţiei unei evaluări conduse politic. Aştept răspunsurile dvs detaliate la chestiunile ridicate mai sus.
Cu stimă,
Bruxelles, 9 Septembrie 2008
Adrian Severin
Şeful Delegaţiei PSD din cadrul Grupului Socialist din PE

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Minciuna va sta, moral, cu preoţii la masă!
Ioan Rotundu
Comentariul comentariilor (CLXXXVI)
(Ioan Rotundu)
Persoane şi instituţii, victime ale fraudelor prin telefonie mobilă
Kievul linşează mediatic România
Efectul Kosovo asupra românilor din Serbia
Iodarea sării este un atentat la sănătatea românilor? Ce părere aveţi?
Inconştienţă - românii îşi vând voturile pe bani
Cerşetoria – mijloc de subzistenţă sau afacere profitabilă
Ambasadorul Macovei a intervenit la Patriarhie în cazul părintelui Boian din Timoc
Program Tele'M Botoşani miercuri, 10 septembrie
Horoscop
Poliţistul… citit
Vă promite o nuntă ca-n poveşti
Medicii americani operează şi prin judeţ
Pompier şofer încălzit cu prea multe grade… alcoolice
Apa Grup n.a scăpat neamendată
Spitalele aşteaptă aparatura medicală promisă
Tinerii absolvenţi sunt chemaţi la muncă
O amendă care poate băga Doly Com în faliment
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog