Astfel, Liceul de Coperaţie şi Grup Şcolar Ştefăneşti au rămas tot cu niciun candidat din acest an care să fi reuşit să obţină diploma de bacalaureat.
În urma recorectării lucrărilor pentru care candidaţii au depus contestaţii, 457 de candidaţi la examenul de Bac au obţinut măriri de note, în timp ce 101 s-au ales cu note scăzute. Restul, până la 1397 de lucrări, au rămas cu notele iniţiale.
Cele mai multe majorări de note în urma recorectării s-au înregistrat la limba şi literatura română, aproape 200 de lucrări fiind în această situaţie.
Au fost şi situaţii în care majorarea de notă nu a fost deloc simbolică. Aproape 4 puncte a obţinut în plus un candidat care a depus contestaţie. Alţi 10 candidaţi au înregistrat diferenţe de peste 1,5 puncte la notele dinainte şi de după recorectare
Deşi contestaţiile au mai smuls uşoare sau mai mari măriri de note, promovabilitatea a rămas la un nivel îngrijorător, de mai puţin de 43%. În aceste condiţii, peste 57% dintre candidaţii la bac vor trebui să se prezinte la a doua sesiune a bacalaureatului, de la sfârşitul verii. pentru această sesiune se vor face şi pregătiri în şcoli, profesorii urmând să fie plătiţi pentru orele pe care le vor petrece pentru a-i pregăti pe absolvenţii de liceu să mai încerce o dată promovarea bacalaureatului.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean sunt însă de părere că şi unii profeori care ajung în comisiile de examen ar avea nevoie de pregătire. Asta după ce la corectura făcută s-au dovedit a nu fi pe nota reală.
Au fost câteva cadre didactice care au notat cu eroare destul de mare lucrările. Va trebui să facem o facem o selecţie pe viitor pentru comisiile de examen. Este inadmisibil să ne jucăm cu notele care pentru fiecare copil contează foarte mult, a declarat Mihaela Huncă, inspector general al IŞJ Botoşani. (Doina Marcu)