Zilele Teatrului „Mihai Eminescu” au reuşit să împletească cu măiestrie actul cultural şi procesul artistic în sine cu nevoile actorului, ce simte necesitatea imperativă a reformării sistemului. Duminică dimineaţă, Memorialul Ipotesti a găzduit o întâlnire deosebit de importantă. Profitând de prezenţa directorilor teatrelor atât din provincie, cât şi din capitală, a secretarului de stat al Ministerului Culturii şi Cultelor, Ioan Onisei, a deputatului Mihai Mălaimare membru al Comisiei de Cultură din cadrul Camerei Deputaţilor, organizatorii au provocat o dezbatere interactivă asupra viitorului teatrului pe baza proiectului Ordonanţei privind instituţiile teatrale. Dezbaterea a fost onorată de primarul municipiului Botoşani Cătălin Flutur, care a urat bun venit invitaţilor. Primarul şi-a exprimat personal încrederea în Teatrul „Mihai Eminescu”, în conducere şi în actori, motiv pentru care sprijină actul de cultură la Botoşani.
„Este un efort deosebit pentru sprijinirea instituţiilor de cultură în condiţiile în care Botoşani nu este unul din oraşele cele mai bogate din ţară”, a declarat primarul municipiului. Din punctul de vedere al deputatului Mihai Mălaimare a reforma sistemul nu înseamnă a construi reforma numai în interiorul său. Actorii au contracte pe termen limitat, posibilităţile de pensionare ale actorilor. Acest fapt deoarece uzura unui angajat al instituţiei de spectacole este mult mai alertă. Directorii de instituţii au contracte doar pe trei ani de zile, dorindu-se majorarea la cinci ani. Până în momentul de faţă nu s-a realizat modificarea Codului Muncii în favoarea celor care vor să muncească. Secretarul de stat Ioan Onisei susţine că legea în vigoare a avut o evoluţie sinuoasă, nefiind aşa cum s-a dorit.
„Noi avem o meserie liberală şi nu discuţie soluţie de reformă reformă în afara contractului pe termen scurt. Nu cred că putem arunca pe drumuri oameni care într-un anume moment au devenit actori”, a declarat Mihai Mălaimare. Directorul Teatrului de Păpuşi Botoşani Marius Rogojinschi a pus problema diferenţelor în gradul de cultură în rândul publicului. Acesta din urmă în Botoşani este de o altă natură faţă de cel din Bucureşti.
„Cheia reformei trebuie pornită în raportul cu comunitatea. Repertoriul trebuie să exprime interesul comunităţii respective care finanţează instituţiile de cultură” a declarat Marius Rogojinschi. Interesul spectatorului este de a-şi regăsi problematica sa în spectacolul prezentat şi nu problematici de natură artistică. Secretarul de stat i-a dat dreptate susţinând că reforma trebuie făcută în raport cu politicile comunităţii locale. În ceea ce priveşte noul proiect de lege Ioan Onisei susţine că acesta chiar dacă va fi aprobat nu va constitui mai mult de 5% din reformă. Discuţiile au deviat pe alocuri de la proiectul de ordonanţă din cauza faptului că directorii teatrelor din ţară se confruntă cu multe probleme. Profitând de prezenţa atât a membrului Comisiei de Cultură, deputatul Mălaimare cât şi a secretarului de stat directorii şi-au putut expune toate problemele fiind ascultaţi cu calm de invitaţii speciali ai dezbaterii. Pentru că în cazul proiectului ce urmează a fi promovat camera decizională este Camera Deputaţilor cei prezenţi la discuţii au căzut de comun acord să amendeze scris legea, observaţiile lor urmând a fi trimise deputatului Mihai Mălaimare. Ideea organizatorilor a fost foarte inspirată, dialogul dovedindu-se util directorilor de teatre din ţară. (Bianca ALBU)