Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 4 Martie 2011

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Comentarii
Religie
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6569 lei
1 USD = 4.0889 lei


Număr accesări
Astăzi:
8058
De la 07 Ianuarie 2003
62472891

Şoferii mai au de aşteptat până vor circula pe strada Petru Rareş

Viceprimarul municipiului Botoşani, Florin Ghiorghiţă a declarat că strada Petru Rareş nu va fi deschisă prea curând circulaţiei. De vină este lucrarea de amploare făcută acolo de Hidroconstrucţia. Groapa imensă a fost consolidată cu armături metalice, proces care a durat mai mult decât şi-au propus reprezentanţii firmei. La aceasta se adaugă vremea foarte rece care tinde să se menţină şi în perioada imediată. „Din discuţiile pe care le-am avut cu cei de la Hidroconstrucţia, ei previzionau să termine lucrările în luna mai. Mă îndoiesc ca pe vremea asta să finalizeze lucrările. Mai mult ei, au făcut acolo sprijinire de mal, nu au făcut căminul. Cu siguranţă nu se va da drumul foarte curând la trafic pe strada Petru Rareş. Soluţia este mult mai complexă decât se estima iniţial. În momentul în care s-a decopertat, s-a constatat că trebuie făcut un cămin foarte mare, cu armătură şi cu siguranţă va mai dura”, a spus Florin Ghiorghiţă. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


  
Bancul zilei: Puterea de a face şi lipsa de voinţă
Horoscop
DNA: Cazul Costea ducea persoane cu funcţii înalte
Tatiana Corai : Piatra lui Ghimpu…
Petru Bogatu: Doza mortală de venin din sondajul CBS-AXA
Legea tinerilor bogati
Deputat PSD: UDMR nu ne mai foloseşte
vom avea o majoritate de peste 50% si avem ca alternative alianţe cu Partidul Poporului şi PRM
Lukoil vrea să construiască parcuri solare şi eoliene şi în România
Crin Antonescu e PNL-ist, dar nu e liberal
Tribunalul Penal Internaţional îl anchetează pe colonelul Gaddafi pentru crime împotriva umanităţii
"Eu nu demisionez din PNL. Sa demisioneze conducerea
să îşi dea ei seama că au fost tampiţi când s-au asociat cu securiştii"
Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor pentru titlurile de stat
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Tornada de foc din Budapesta, surprinsă în imagini
Caricatura zilei: Noua adresă a site-ului PDL
Se ascute lupta de clasă în PNL
Ioan Rotundu
PIDU Flămânzi pas cu pas: străzi asfaltate, poduri şi staţii de autobuz
Primarul Flutur regretă că a rostit numele lui Răzvan Rotaru:
Cursuri gratuite de încondeiat ouă
Din ce în ce mai greu de ajuns la tratamente în străinătate
Se lucrează din greu la înfiinţarea centrelor de permanenţă
După ce le-a dat spitalele, acum îi pune la plată
Cei din învăţământ iar îşi fac curaj de grevă
Fiica soţilor Monica şi Irinel Columbeanu rămâne în custodia tatălui
Interpol a emis o alertă globală împotriva colonelului Gaddafi şi a 15 lideri libieni
Soluţii ale judecătorilor care părăduiesc bugetul public
contabili de grădiniţă. Secretari de şcoli cu salariu peste 5.000 lei
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!