Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
16536
De la 07 Ianuarie 2003
122902185

Spitalele, acuzate că mănâncă prea mulţi bani

  • 10 January 2013, 23:00
Trierea pacienţilor la internare va fi mai drastică anul acesta, factorii de decizie din sistemul sanitar anunţând că în acest an se va pune accent pe tratarea pacienţilor mai mult în ambulatorii, la cabinetele medicilor specialişti din ambulatorii, fostele policlinici.
Mai mult de la Ministerul Sănătăţii s-a anunţat că fondurile pentru medicina din ambulatoriu vor creşte cu 50 la sută. „Ministrul Nicolaescu a anunţat că va lua această măsură pentru reechilibrarea sistemului de sănătate, pentru că în prezent se abuzează prea mult de internări, în condiţiile în care multe cazuri ar putea fi tratate în ambulatoriu. Într-o declaraţie a ministrului acesta a spus că spitalele mănâncă prea mulţi bani în prezent şi că s-ar putea schimba ceva în acest sens”, a precizat medicul Radu Minu.
Intenţiile ministrului nu prea bat cu realitatea. Medicii din spital spun că nu pot refuza internarea bolnavilor care vin ca urgenţe şi că multe din internări se fac după trimiterile din ambulatoriu. În plus, la cabinetele din ambulatorii programările se fac la unele specialităţi cu săptămâni înainte din cauza numărului insuficient de medici. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: O confuzie cu sâmbure de adevăr
Gastronomie: Sarmale moldoveneşti
SUA avertizează Marea Britanie să nu părăsească Uniunea Europeană
Ierusalimul este acoperit de un strat de 10 cm de zăpadă, a nins in Arabia Saudită
Se schimbă bancnotele euro
actualele bancnote vor fi treptat retrase din circulaţie
Bărbat înjunghiat din Bodeasa, adus cu ATV-ul pe şenile la ambulanţă
Accident auto produs de poliţiştii de frontieră
Primarul Portariuc se va opune deciziei premierului Ponta
Există hărţuire sexuală în Poliţia Botoşani?
În dosarul „Amişculersei” s-a acordat un nou termen
Pactul pentru Botoşani, un mare fâs a primarului Portariuc
Obligaţi să afişeze numerele la care pot fi reclamaţi
Nu vor fi bani pentru modernizarea drumului Botoşani - Suceava
Curg reclamaţiile la adresa firmelor de telefonie mobilă
În şcoli „se fierbe” noul plan de şcolarizare
Structurile de control din Ministerul Finanţelor, reunite intr-o singura entitate
IMM-urile trebuie verificate o dată la 3 ani iar contribuabilii mari o dată la 5 ani
Leacuri pentru deşteptat prostimea
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog