Sporuri salariale pentru informaticienii din şcoli
26 October 2006, 23:00
Liga Sindicatelor din Învăţământ (LSI) Botoşani şi-a manifestat dorinţa ca profesorii de informatică din unităţile de învăţământ să primească un anumit spor financiar. Aceste sporuri pentru informaticieni sunt prevăzute de lege, însă în învăţământ până la ora actuală nu s-au aplicat. LSI a deschis această problemă în faţa conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean. Urmează să discutăm cu unităţile de învăţământ spre a stabili persoanele care au acest drept pentru a putea obţine de la organele competente, respectiv Autoritatea de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă, avizele şi validarea pentru aceste persoane, a precizat liderul LSI. El a accentuat faptul că aproximativ toate colegiile, liceele şi grupurile şcolare din judeţ au clase la disciplina informatică. De asemenea, liderul de sindicat a precizat faptul că în urmă cu câţiva ani pentru profesorii informaticieni era aplicată o reducere a normei de lucru. Având în vedere faptul că norma de lucru a acestor cadre didactice nu se poate reduce, liderul LSI consideră că este normal să se acorde un spor la salarul de bază. (Margareta NICHIFOR)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.