Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Reportaje
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
24995
De la 07 Ianuarie 2003
101653227
Sub patronatul PNL Botoşani

Banii europeni alocaţi vârstnicilor sunt jumuliţi sistematic

  • Ioan Rotundu
  • 13 June 2021, 19:20
În 2020 Guvernul liberal Orban adopta Ordonanţa de urgenţă nr. 115 din 16 iulie 2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora. >br> Prevederile ordonanţei aveau să fie puse în aplicare abia începând cu luna decembrie, retroactiv pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie 2020, în vădit scop electoral deoarece urmau alegerile parlamentare.
Conform celor hotărâte de Guvernul Orban, tichetele urmau să se acorde pentru persoanele vârstnice cu venituri la nivel de ajutor social minim sau deloc, valoarea lunară fiind de 180 lei. De asemenea, şi tichete lunare pentru masa caldă a elevilor în valoare de 200 lei. Lista beneficiarilor s-a întocmit de către primari şi s-a înaintat la Prefectură, în cazul nostru la Prefectura Botoşani care urma să le verifice şi să le valideze bune de plată.
Tot Prefectura Botoşani, prin achiziţii publice, urma să stabilească şi lista societăţilor comerciale cu profil alimentar şi de alimentaţie publică care să asigure distribuirea mesei calde sau pachete cu produse alimentare la cei care vor opta pentru aşa ceva.
Primul tichet valoric, înmânat beneficiarilor la începutul lunii octombrie a valorat 720 lei iar mesele calde sau pachetele cu alimente au început a fi distribuite cu luna ianuarie a.c., urmând apoi ca, lunar, cardul electronic să fie alimentat cu suma de 180 lei.
Pentru că prefectul a transmis primarilor prin presă ca să fie atenţi şi să verifice dacă firmele în cauză asigură masa caldă sau pachetele cu alimente la valoarea tichetului, am tras concluzia că atenţionarea prefectului Dan Nechifor are şi o motivaţie ce merită a fi descoperită. Aşa am aflat că Prefectura Botoşani a fost sesizată online de către Constantin Pitorac din Flămânzi cum că masa sa, în baza tichetului primit în luna decembrie anul trecut, a primit de la firma livratoare în luna ianuarie doar câteva produse alimentare.
Produsele i-au fost livrate după ce, la cererea firmei, a trebuit să depună cardul electronic la sediul firmei, cerinţă total contrară legii care prevede în mod expres că acest card rămâne permanent asupra beneficiarului şi firma doar retrage suma produselor livrate în baza PIN-ului introdus în aparatul de taxat de către beneficiar.
De la livrarea din ianuarie mama sa nu a mai primit nici un produs alimentar, cardul nu i-a fost restituit iar banii intraţi lunar pe card de la Guvern au dispărut în buzunarul firmei.
„Mi s-a părut ciudat că firma i-ţa cerut mamei cardul şi l-a oprit, spunând că nu are nevoie de PIN. Deci, au un sistem de încasare a banilor fără a fi nevoie de PIN-ul beneficiarului. Mi-au spus că vor livra produse în ajun de Paşti dar n-au livrat nimic. De atunci nu mai pot lua legătura cu ei, aşa că am informat online Prefectura Botoşani” – mi-as declarat Constantin Pitorac care se ocupă de mama sa în vârstă de peste 80 de ani.
„L-am informat pe primarul Dan Oloeriu dar n-a avut nicio reacţie” – mai susţine Pitorac.
Investigând ce firmă a obţinut să livreze la Flămânzi masa caldă sau produsele alimentare am constatat că firma este din afara judeţului, respectiv din Hârlău – Iaşi. Firma se numeşte S.C. Ţăpuşă Catering SRL, cu număr de înregistrare fiscală 30677914 şi are sediul în oraşul Hârlău, strada Petru Rareş. Ultimele date publice arată că în anul 2018 firma a realizat o cifră de afaceri cu puţin peste 20 mii lei şi o pierdere de peste 53 mii lei, având un singur angajat.
Cum a ajuns această firmă din afara judeţului să facă afaceri la Botoşani când judeţul nostru este plin de astfel de firme? Am primit doar explicaţii neoficiale. Cică patronul firmei, un anume Ţăpuşă, este amic cu primarul Dan Oloeriu, iar primarul şi mai bun amic cu Costel Şoptică, preşedintele PNL Botoşani care taie şi spânzură după pofta inimii sale şi a ţiitoarei lui, ţigăncuşa blondă Andreea Scripcariu. Mi s-a mai şoptit că lista firmelor ce trebuia stabilită de Prefectura Botoşani prin licitaţie publică a fost stabilită de fapt de către Costel Şoptică şi dată prefectului s-o aplice.
Sunt multe necunoscute cu privire la legalitatea acestei liste, dar prefectul Dan Nechifor, luând act de sesizarea lui Constantin Pitorac pe care a înregistrat-o sub nr. 311 RP/2.06.2021 a trimis-o spre competentă rezolvare Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, în atenţia comisarului şef Viorel Şerbănoiu.
Având în vedere că Şerbănoiu se află în funcţie graţie intervenţiei lui Şoptică la ministrul Vela şi premierul Orban în noiembrie 2019, m-aş mira ca acesta să declanşeze vreo anchetă. Aş vrea să fiu contrazis

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscopul săptămânii 7 – 13 iunie 2021
Bancul săptămânii: lapsusurile bătrâneţii
Din tam-tamul creat de DNA la Poliţia Rutieră Botoşani s-a ales praful
Ioan Rotundu
Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Poliţistul pensionar Gorgan îşi face reclamă la „grăsanul” din pantaloni
Ioan Rotundu
Soarta politică a lui Orban şi Şoptică pare pecetluită
Ioan Rotundu
Sediul Poliţiei Oraş Ştefăneşti luat cu asalt de către mascaţi
Ioan Rotundu
Gheorghe Petic - Contrabanda cu ţigări îmbogăţeşte politicienii
„Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!”
La Botoşani, i-a creat lui Şoptică coşmarul vieţii sale
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă