Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
17680
De la 07 Ianuarie 2003
122903329

Sub povara istoriei familiei de boieri Miclescu

  • 25 January 2008, 23:00
În ziua premergătoare sărbătoririi Unirii Principatelor Române, adică miercuri, 23 ianuarie îmi propusesem să scriu un articol prin care şi Publicaţiile Jurnalul Online să marcheze evenimentul. Voiam ceva inedit, ieşit din rutina scrierilor de ani şi ani. Gândul m-a dus la familia de boieri Micleascu, mai exact spre boierul Scarlat Dimitrie Miclescu, cel care a militat pentru unire şi care i-a fost slugă credincioasă lui Cuza. De aici n-a fost decât un pas să fac legătura cu contemporaneitatea, adică cu numele lui Radu Micleascu, boierul care a recuperat conacul familiei ridicat la Călineşti – Bucecea, întorcându-se acasă.
M-am dus la Călineşti cu gândul că ar fi imposibil ca bătrânul vlăstar de boier să nu dispună de documente şi elemente materiale care să ateste implicarea strămoşilor săi în actul Unirii de la 1859. Iar de aveam norocul să intru în posesia unor astfel de informaţii, aveam asigurat şi ineditul articolului ce intenţionam să-l scriu.
La viaţa mea mă pot lăuda cu faptul că sunt printre puţinii care a colindat întreg judeţul, călcând în fiecare cătun, fie el format şi din câteva case, cum este cel numit „La şapte hoţi”, aflat între satele Gulioaia şi Strahotin. Conacele boiereşti, ruinate sau transformate în birouri CAP, IAS, nu arareori în magazii de materiale, m-au fascinat din totdeauna. Poate şi datorită faptului că m-am născut într-o comună de pe moşia fostului boier Mavrocordat, conacul său, devenit sediul IAS Dângeni, fiind în mintea mea de pionier dovada luxului în care trăiau boierii pe seama exploatării ţăranului. Mai târziu, când am început să colind judeţul şi să stau de vorbă cu bătrânii satelor, chiar dacă eram în plin avânt de „dezvoltare comunistă”, aflam de la aceştia că rostul boierilor a fost unul trebuitor ţării şi vieţii ţăranului. Încet, încet mi-am schimbat multe din ideile inoculate în şcoală despre burghezie şi moşierime.
Însă conacul familiei Miclescu din Călineşti nu mi-a fost dat să-l văd înainte de 1989 şi nici după, până la revenirea ultimului supravieţuitor al familiei, pentru a-l reface din temelii şi a-l aduce la forma sa arhitecturală originală. Miercuri, aproape de amiază am ajuns la conac. Şoferul a parcat maşina la poarta principală, pentru că o tăbliţă ne anunţa că accesul în interior este interzis, fiind vorba de proprietate privată. Fusesem atenţionat de către primarul de Bucecea, Anton Ţâmpău, că boierul este o fire cam suspicioasă cu jurnaliştii, mai ales că s-au scris despre el o serie de lucruri total neadevărat. Nu voiam ca să-l ofensez, încălcându-i proprietatea fără a avea acceptul său. Cum am trecut de poarta impozantă, doi câini lup m-au şi abordat, dar fără manifestări violente. Pus şi simplu mi-au tăiat calea, aşezându-se în coadă pe aleea pietruită, privind într-o parte. Urmărindu-le privirea, am observat paznicul, care se îndrepta spre mine. M-a întrebat dacă am programare. I-am explicat cum stau lucrurile şi s-a dus să-l anunţe pe boier. Din acel moment câinii pur şi simpli mi-au ignorat prezenţa.
M-a primit doamna Miclescu, pentru că boierul „n-a coborât încă”. Maria Ioana Miclescu este o distinsă doamnă, cu o fizionomie ce aminteşte de cea a nobilelor germane. Aveam să aflu de la boier că soţia sa Maria Ioana, nu este alta decât nepoata celebrului boier intelectual român bucovinean şi mare patriot Iancu Flondor, cel ce-a avut o contribuţie esenţială la 1918, în formarea României Mari prin readucerea Bucovinei la ţara mamă. Cu doamna m-am întreţinut până la sosirea boierului. De la ea am aflat primele date legate de arborele genealogic al familiei Miclescu. Tocmai discutam despre strămoşul lor îndepărtat, Scarlat Dimitrie Miclescu, când în salonul pentru primirea oaspeţilor a pătruns boierul. Persoană distinsă, cu un comportament demn rangului de boier. S-a prezentat şi m-am prezentat. Trec peste discuţia noastră despre rolul familiei Miclescu în actul Unirii de la 1859, pentru că principalele informaţii le-am înserat deja în editorialul „Unirea Principatelor văzută, ieri, din conacul boierului Miclescu” apărut în 24 ianuarie. Voi pune accentul pe principalele momente ale vizitei, care m-au impresionat adânc şi care m-au făcut să simt emoţia istoriei strămoşilor noştri, căci strămoşii boierului Miclescu, prin ce-au făcut pentru Moldova veacuri la rând, aparţin nouă şi mai puţin familiei.
Radu Miclescu susţine că familia sa ar avea rădăcini înainte de descălecatul lui Dragoş Vodă, adică de pe la 1200. Documentar, prima atestare datează din 1436, când un anume strămoş Stanciu a fost om de vază la curtea lui Alexandru cel Bun şi apoi la cea a lui Ştefan cel Mare, care l-a numit pârcălab de Hotin. În salonul oaspeţilor, pe unul din perete este expus arborele genealogic al familiei Miclescu întocmit la 1821. Este un arbore cu multe ramificaţii şi cu adânci penetrări în istoria Moldovei, atât prin generaţiile de boieri prezente în Sfatul domnesc cât şi prin oamenii de arme şi faptele lor de ispravă.
Conacul de la Călineşti pare a avea ca an de naştere data de 1711, dar sunt dovezi că primele clădiri s-ar fi ridicat imediat după 1600. Ceea ce se poate vedea astăzi este stilul arhitectonic specific anului 1820, când documentele atestă că s-au ridicat construcţiile ce pot fi admirate şi care impresionează prin spaţiozitate şi robusteţea zidurilor.
Boierul m-a plimbat prin câteva zeci de camere, situate pe două nivele. Etajul este compartimentat în saloane spaţioase, cu mobilier stil, în general de după 1800, dar şi mai vechi. Lipsesc draperiile grele, ceea ce permite camerelor să fie puternic luminate. Multe obiecte de ornament din epoca medievală, tablouri aparţinând şcolii flamande şi spaniole, care se armonizează perfect cu mobila din camere şi saloane. Nu lipsesc piese de mobilier din vremea lui Ludovic al XIV-lea şi al XVI-lea. Parterul este de asemeni compartimentat în camere funcţionale, spaţioase, dar mai ales cu rost de apărare. Se pot vedea crenelurile prin care ostaşii din interior puteau ataca cu săgeţi şi arme de foc inamicii din exterior. Zidurile, din piatră şi cărămidă, groase de peste un metru, asigurau protecţia celor din interior asupra celui mai îndrăzneţ asalt.
Am călcat prin acele camere şi saloane cu emoţia că paşii mei se suprapun cu celor a personajelor trecute de mult în istoria neamului, simţind şi un sentiment de mândrie personală. Nu-mi este dat în fiecare zi să mă aflu sub povara istoriei neamului, să calc pe aceeaşi pardosea pe unde au călcat apăsat boierii şi oştenii de seamă ai Moldovei, pe unde au zăngănit tecile săbiilor, lovindu-se de pardoseala de piatră.
Abia după ce-am părăsit conacul am realizat că nu mi-am satisfăcut multe curiozităţi. De exemplu, n-am văzut acea bibliotecă boierească, cu rafuri pline cu cărţi îmbrăcate în piele, vechi de sute de ani, în care să stea la păstrare înţelepciunea generaţiilor, izvor de adăpare pentru generaţia noastră şi cele ce vor urma. O fi având, s-o fi pierdut sau distrus în vremurile comuniste?! N-am văzut în nici o cameră televizor sau alt mijloc modern de comunicare şi informare. E drept că nu s-ar fi potrivit defel cu dotările existente. Poate c-or fi existând, dar în spaţiile private. Că şi boierul Miclescu are conacul împărţit în cel de interes public şi privat.
Sunt mulţi cei care-i calcă pragul, mai ales rude din străinătate, care rămân extrem de contrariate că în România pot exista conace vechi de sute de ani, de vreme ce la televizorul din ţara lor nu văd decât case din chirpici şi paiantă care se prăbuşesc sub apele umflate.
Se pare că i-am plăcut boierului Miclescu, de vreme ce m-a invitat să-i mai calc pragul. O voi face cu multă plăcere şi curiozitate, dar şi mai bine documentat asuprea istoriei neamului său, căutând să dezleg unele din enigmele care persistă. De exemplu, de ce numai o parte din familia Miclescu a fost adeptă a Unirii şi a făcut parte din masoneria vremurilor de atunci şi de ce ramura din care face parte Radu Miclescu a fost împotriva Unirii şi a aducerii regelui pe tronul României.
Ce rol au avut în dezvoltarea culturii şi civilizaţiei Moldovei mitropoliţii Sofronie şi Calinic Miclescu şi de ce au avut relaţii diferite cu domnitorii în scaun. Poate voi afla de la doamna Ioana Miclescu, fostă Flondor, cum a ajuns în familia lor o anume Elena Mavrocordat, fiică a boierului de la Dângeni. Sunt multe lucruri de aflat, toate interesante şi toate legate de istoria locului şi a ţinutului Moldovei. (Ioan Rotundu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Hoţi cu semnătură
Dedulcit la trufandale sexuale în stână
Masacrul canin din curtea lui Eminescu a fost legal
Comentariul comentariilor (XXXIV)
(Ioan Rotundu)
Noi ambulanţe în judeţ
Spitalele se pregătesc de carantină
Bijuteriile la control
E.ON nu se dezice de politica dispreţului faţă de cetăţean
Restanţierii se pregătesc de sesiunea specială a testelor naţionale
CNPAS îşi va majora schema cu 400 de posturi
în ciuda faptului că fondul pentru pensii este tot mai mic faţă de nevoi
Liberalii caută candidatul ideal la Primăria Botoşani
Sorescu a fost adânc impresionat de necazul unor familii
Prefectul a vizitat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi
Cabinetul prefectului că face politică în orele de program
Suedezii lansează o nouă provocare botoşănenilor
Spitalul TBC nu va fi retrocedat
Se laudă că, în campania electorală, vor fi agresivi
Caută spaţiu, dar e pretenţios
Aventuri la bordelul din Berlin
Horoscop
Program TELE’M Botoşani
Românul şi ochii
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog