Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Învăţământ
Sănătate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Decese
Comentarii
Religie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
20368
De la 07 Ianuarie 2003
122906017

Sunt tot mai mulţi pacienţii care îşi caută tratamente pe internet

  • 17 June 2012, 23:00
Medicii atenţionează însă că a înflorit comerţul cu medicamente contrafăcute, procurate de pe internet, medicamente care le pot face mult rău bolnavilor. Tot mai mulţi pacienţi cumpără de pe internet aceste medicamente care, fiind contrafăcute, au şi preţuri mai accesibile pentru buzunarele clienţilor.
„Sunt pentru unele boli cronice medicamente foarte scumpe şi unele se găsesc mai greu, iar asta au speculat şi cei care fac comerţ cu medicamente contrafăcute pe internet”, a declarat medicul Victor Mareş.
Se apreciază că din China ar proveni cele mai multe medicamente contrafăcute, dar şi alte ţări ar fi bine reprezentate pe acest segment de comerţ ilegal.
Despre efectele negative pe care le-ar putea avea aceste medicamente contrafăcute asupra pacientului, medicii susţin că încă nu se poate aprecia cu exactitate amploarea acestora. Dar, ei susţin că pe lângă impactul direct asupra sănătăţii, medicamentele contrafăcute cresc riscul dezvoltării unor rezistenţe microbiene.
“Experţii medicali au avertizat că fiecare pacient prost tratat devine un vector prin care “supermicrobii” se pot dezvolta devenind o ameninţare globală pentru sănătatea publică”, avertiza recent Organizaţia Mondială a Sănătăţii. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Supremaţia mirosurilor
Barack Obama, enervat de un reporter care il intrerupe in timpul unui discurs
Crima oribila din biserica din Focsani arata starea de degradare si de nesinguranta din societate
Premierul Victor Ponta, in vizita privata in Polonia
Spania nu va aplica deocamdata recomandarile FMI care includ reduceri salariale
Europa risca un episod similar prabusirii Lehman Brothers
A fost retinut presupusul ucigas al preotului Tudor Marin. Motivul Presupusul
Nu m-am muiat nicidecum!
Ioan Rotundu
Botoşani: Codaşi pe ţară privind nivelul salariilor
Elevii vor fi chestionaţi asupra formei de Bac agreată
Botoşani: S-a finalizat controlul din ordin ministerial la Spitalul Judeţean
Elevii ar putea să aibă, din anul şcolar viitor, cazier şcolar
Botoşani: Prim vicepreşedintele PDLl internat de urgenţă
la Clinica de Neurochirurgie Iaşi
Aproape 600 de „muguri” ai artei populare felicitaţi de prefectul judeţului
Botoşănenii sunt chemaţi la distracţie din nou î
n foişorul din Parcul Mihai Eminescu
Astăzi, Paul Secrieru va fi condus pe ultimul drum
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog