Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
1277
De la 07 Ianuarie 2003
123124848
pnl

Taxa pentru fondul de mediu plătită de frica penalităţilor

  • 17 May 2006, 23:00
De când a apărut modificarea legii privind taxa de mediu, Fondul de Mediu a crescut considerabil, plătindu-se taxele doar de frica penalităţilor. Valoarea totală a fondului de mediu, la nivel naţional, a crescut de câteva ori în anul 2005, comparativ cu 2004 şi asta datorită unei colectări mai riguroase de la agenţi economici. “Acest lucru se datorează modificării legii de mediu, din 2005. Aceasta prevede că pentru neplata în termen a taxei pentru mediu se percep dobânzi şi penalităţi de întârziere la fel ca pentru neachitarea obligaţiilor fiscale”, a declarat Eugen Mateciuc, şef serviciu Implementări Politici de Mediu (IPM) Botoşani, din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani. Acesta a mai precizat că la acest capitol nu este vorba atât de conştiinţă pentru mediu, cât pentru propriul buzunar. Amenda prevăzută pentru neplata acestei taxe variază între 2.000 şi 2.500 RON. “Ţin să menţionez că taxa pentru mediu nu o plătesc doar cei care deţin autovehicule cum cred unii. Veniturile fondului de mediu se constituie şi din contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase şi de la operatorii economici care utilizează terenuri noi pentru depozitarea deşeurilor, etc”, a menţionat Eugen Mateciuc. (Carmen STANCIU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Cercetaţi pentru braconaj
Bătaie între fraţi
Colocviu pe tema arhivelor botoşănene
Reducerea cererii de droguri
Oficialităţi din Republica Moldova în vizită la Botoşani
Discuţii asupra locaţiei monumentului Sfântului Gheorghe
Reforma învăţământului între cerinţe şi înfăptuiri
Proiect şcolar la nivel internaţional
Satule mândră grădin㠖 o rampă de lansare a talentelor folcloristice
O tânără talentată purtată pe aripile muzicii către Eurovision
Tăriceanu: le mulţumesc miniştrilor pentru munca lor susţinută
Am fost impresionat de totalul consens în jurul obiectivelor de aderare
Provocarea este ca România să iasă din clişeele meschine
Fondurile comunitare să fie utilizate eficient
România va avea un cuvânt greu de spus în modelarea UE
Moţiunea de cenzură a PSD nu pune în pericol stabilitatea politică a ţării
Corupţia nu poate fi combătută eficient fără o justiţie independentă şi profesionistă
S-a respins proiectul de lege privind modificarea statutului judecătorilor şi procurorilor
Agricultura a fost prezentată corect în raportul de ţară
Bono pentru zece zile în Africa
Oxigen de vânzare pentru japonezi obosiţi
A fost descoperită cea mai bine conservată mumie din civilizaţia Moche
Spitale prost organizate şi fără destule servicii medicale
Elaborarea unor grile întârzie banii pentru învăţământ
Subvenţia pentru Termica rămâne o problemă
“Educaţie pentru sănătate şi prim ajutor – Sanitarii pricepuţi”
Jocul cu focul l-a păgubit de peste 3.000 RON
Drept la replică
Boss peste poliţişti şi procurori
Pensionarii şi marşul sărăciei
UE nu a văzut mizeria de sub preş
Banca Transilvania îşi consolidează prezenţa la Botoşani
Acţiuni de combatere a cerşetoriei
Horoscop
Drum SAPARD pe seama căruia s-a furat cât s-a putut
Premiul la pensionare rămâne un vis
APC Botoşani instruită la un seminar finanţat de UE
Drepturi financiare solicitate prin instanţă
Cele trei mari proiecte ale municipiului se desfăşoară normal
CJ grăbeşte documentaţia pentru refacerea infrastructurii în şcoli
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog