Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
11196
De la 07 Ianuarie 2003
122896845

Traian Băsescu să ia atitudine publică împotriva ministrului educaţiei

  • 1 March 2006, 23:00
Deputat PNL Cristian Buşoi îi solicită preşedintelui Traian Băsescu să ia atitudine publică împotriva ministrului educaţiei şi cercetării, Mihail Hărdău, pentru a-l obliga să respecte deciziile justiţiei legate de confirmarea ca rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Victor Babeş' din Timişoara a profesorului Ştefan Drăgulescu. „Traian Băsescu a luat public atitudine împotriva unui ministru liberal, considerând că acesta nu vrea să pună în aplicare hotărâri ale justiţiei. Fac un apel către Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, să dea dovadă de imparţialitate. În caz contrar, se va dovedi că Preşedintele României judecă cu măsuri diferite, iar foştii săi colegi de partid pot încălca decizii ale justiţiei fără a se teme de reacţia Preşedintelui României”, a declarat, marţi, deputatul liberal. El a susţinut că ministrul educaţiei şi cercetării refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi executorie prin care se anulează ca nelegale o serie de ordine ale MEC şi se dispune obligarea ministerului de a-l confirma ca rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Victor Babeş' din Timişoara pe profesorul Ştefan Drăgulescu. Potrivit lui Cristian Buşoi, rectorul Ştefan Drăgulescu a fost obligat să renunţe pe perioada până la încheierea procedurilor în justiţie, la funcţia de rector, prin autosuspendare, deoarece fostul ministru Mircea Miclea a ameninţat cu sistarea finanţării Universităţii, iar alegerile ulterioare s-au făcut sub presiunea acestei decizii a ministrului educaţiei. Cristian Buşoi a arătat c㠄abuzurile” MEC au început după ce Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Victor Babeş' l-a ales ca rector pe prof. Drăgulescu, iar ministerul a refuzat să îl confirme pe motiv că a exercitat deja două mandate de rector, deşi pe perioada în care a fost numit ministru al sănătăţii şi-a dat demisia din funcţia de rector, această funcţie fiind exercitată de unul dintre prorectorii de atunci ai Universităţii.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Lichidarea prin jaf şi precupeţii strategiei
Noi acte de violenţă într-o şcoală botoşăneană
Poliţia comunitară se naşte în prima zi a primăverii
Îngropaţi în zăpadă cu viceprimarul Ghiorghiţă
Realizări notabile pentru Centrul de Creaţie
Zile grele pentru piraţii auto din Dorohoi
Cazuri de hepatită la o şcoală din Dorohoi
Alianţa DA – neutralizator pentru urmăriţii penal
Ioan Rotundu
Birou de colaborare transfrontalieră Botoşani - Edineţ
Proiectul de stemă a judeţului riscă să fie respins
Judeţul Botoşani va primi asistenţă tehnică prin programul ISPA
Epuraş a fost înscăunat oficial director
Târgul Pieltex la a XV-a ediţie
Confiscări de ţigări şi alcool de zeci de milioane lei
Activitatea de expertiză judiciară de la Tribunalul Botoşani
Volum mare la instanţele din Botoşani
Deschiderea acţiunii judecătoreşti de către SIP
Tradiţiile lunii martie – o binecuvântare pentru florărese
Zăpada nu prezintă o problemă pentru Autogară
Românul şi alte vremuri
Elevii şi tradiţiile populare
Banii pentru utilaje agricole rămaşi încă nefolosiţi
Alertaţi de întoarcerea iernii
Comentariu la comentarii (XXXV)
Avocatul Ciobanu susţine că procurorii şi-au depăşit competenţele
Declinul stângii a fost determinat de compromiterea morală a PSD
Se speră ca legea lustraţiei să aducă o reparaţie morală societăţii româneşti
Curtea Constituţională a primit sesizarea referitoare la statutul parlamentarilor
Fundaţia Sarmisegetuza cere dărâmarea bustului lui Albert Wass
Columbofilii sunt obligaţi să ţină porumbeii închişi
Macovei recunoaşte că nu are o relaţie profesională fericită cu Botoş
MIE, îngrijorat de dificultăţile întâmpinate de legile integrării în Parlament
Modificarea Legii societăţilor comerciale
Deodorantele pot determina apariţia cancerului mamar
Telefon mobil cu recunoaştere facială şi planetarium
Relansarea stângii româneşti nu poate fi discutată doar de PSD şi Petre Roman
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog