Uleiul de măsline provine doar de la măslinele verzi. Aroma, culoarea şi consistenta variază, ca şi în cazul vinurilor fine, datorită diferitelor soiuri de măsline, locaţiilor şi climei. Uleiul de măsline provenit de la micii producători este considerat a fi foarte bun şi are preţul asemenea celor mai fine vinuri. Producerea uleiului începe prin transformarea fructelor de măslin în pastă. Această pastă este apoi malaxată, pentru ca picăturile microscopice de ulei să se concentreze. Uleiul este extras prin presare, metoda tradiţională, sau prin centrifugare, metoda modernă. După extracţie, substanţa solidă rămasă conţine încă o cantitate mică de ulei. Astfel, uleiul de măsline se poate clasifica în:
Uleiul de măsline extra-virgin. Provine din prima presare a măslinelor. Are o aciditate nu mai mare de 0.8% şi este considerat a avea un gust superior. Cele mai multe uleiuri de măsline sunt extravirgine doar pe etichetă.
Uleiul virgin este produs prin folosirea metodelor fizice şi fără nici un fel de tratament chimic. Aciditatea este mai mica de 2% şi are un gust bun. Rafinat înseamnă că uleiul a fost tratat chimic pentru neutralizarea gustului puternic (caracterizat ca fiind un defect) şi a conţinutul de acizi.
Uleiul rafinat este considerat ca fiind de o calitate mai slabă decât cel virgin.
Uleiul în bucătărie
Uleiul de măsline este ideal pentru prăjit. Încălzit, nu suportă modificări de structură şi îşi păstrează valorile nutritive mai bine decât alte uleiuri. Are punctul de fum (de ardere) la 210 grade Celsius, substanţial mai ridicat decât temperatura ideală pentru prăjit - 180 grade Celsius. La această temperatură, grăsimile care au un punct de fum mai scăzut, precum untul, se descompun şi devin toxice. Un alt avantaj pentru a folosi la prăjeli uleiul de măsline este că formează o crustă microscopică pe suprafaţa mâncării, ceea ce împiedică pătrunderea substanţelor nocive generate de procesul prăjirii şi îmbunătăţeşte savoarea mâncării. Uleiul de măsline poate fi refolosit de până la cinci ori, cu condiţia să fie turnat în cantitate suficient de mare în tigaie (dacă se pune o cantitate mică, se va arde foarte uşor, iar mâncarea va fi făcuta în exterior, dar rămâne crudă în interior).
Ca si vinul, uleiul de măsline se degusta
1. Turnaţi puţin ulei de măsline (aproximativ o lingură) într-un pahar micuţ. Acoperiţi paharul cu o mână, agitaţi delicat paharul cu cealaltă mână, până când uleiul a atins întreaga suprafaţă interioară a paharului. Încălziţi paharul cu palma până când ajunge la temperatura corpului. Aprecierea unui ulei de măsline bun începe cu observarea culorii şi a consistenţei. Uleiul NU ar trebui să fie limpede sau alb (ceea ce indică faptul că uleiul a fost rafinat, nu provine deci din prima presare). Culoarea unui ulei bun poate fi orice nuanţă între galben verzui şi verde deschis.
2. Ridicaţi paharul la nas şi trageţi aer în piept rapid şi puternic de trei ori. Uleiul de măsline are, ca şi vinul, diverse arome. Încercaţi să analizaţi aroma.
3. Gustul: sorbiţi o cantitate mică - aproximativ 10 picături. Nu înghiţiţi. Plimbaţi uleiul prin gură pentru aproximativ 6 secunde şi apoi scuipaţi-l (începătorii ar fi bine să ştie că nu trebuie să nu scuipe uleiul prea brusc). Uleiul trebuie să atingă toate zonele gurii pentru ca toate gusturile şi senzaţiile să fie remarcate. Doar un ulei extra-virgin de o calitate slabă va lăsa în gură un gust, după ce este eliminat. Un ulei de o bună calitate va lăsa gura curată, fără nici o urmă de senzaţie. Gustul ar trebui să fie unul iute şi se recunoaşte de obicei, la finalul degustării (ca şi vinul, uleiul de măsline are un gust de început, unul de mijloc, perceput cu cerul gurii şi un gust de final). Dacă sunteţi la prima degustare de acest gen, cu siguranţă vă vor da lacrimile şi poate veţi avea chiar senzaţia de tuse. Uleiul de măsline nu are un gust uşor, light, este o substanţă vâscoasă care acaparează papilele gustative şi ameninţă să sufoce limba.
Între degustarea diverselor tipuri de ulei, beţi multă apă şi mâncaţi o bucată de pâine pentru a vă curăţa gura. Nu vin, doar apă!
Feriţi-l de lumină şi căldură!
Aerul, căldura şi lumina provoacă râncezirea uleiului. Temperatura ideală la care trebuie păstrat este de 14șC. Dacă aveţi o pivniţă pentru păstrarea vinului, puteţi stoca acolo cantităţile mari de ulei şi păstraţi pentru bucătărie doar o cantitate mică. Când îngheaţă sau stă în apă rece, uleiul poate deveni tulbur sau chiar se poate solidifica. El revine la culoare iniţială în momentul în care este încălzit. Sticla colorată, porţelanul sau otelul inoxidabil sunt cele mai bune materiale pentru păstrarea uleiului. Nu trebuie folosit niciodată în acest scop plasticul sau metalele care reacţionează chimic. (Raluca Curteanu)