Introducerea vizei pentru cetăţenii Republicii Moldova a creat nemulţumiri şi de-o parte şi de cealaltă a Prutului. Moldovenii au motivele lor să fie nemulţumiţi. Pe lângă plocoanele ce le dădeau funcţionarilor români pentru a trece Prutul, tot un fel de viză, dar balcanică nu europeană, acum mai au şi de aşteptat la cozi. Cozi cu lungimi nelimitate şi timp de aşteptare berechet. Prin introducerea vizelor, Bucureştiul a reuşit să-i îndepărteze pe moldoveni cu un pas de românism şi să-i apropie cu un pas de Moscova lui Putin. Istoria va judeca şi va condamna greşelile de neiertat făcute de preşedintele Băsescu şi Guvernul Tăriceanu. Eu am a judeca şi compătimi o cu totul altă consecinţă a acestei măsuri de ordin diplomatic. Mi-e milă de ce se întâmplă pe raza judeţului nostru, de exemplu. Nemaitrecând nici un moldovean prin vama Stânca, prin buzunarul vameşilor de acolo bate vântul. Vântul bate şi prin buzunarele unor poliţişti de frontieră, calificaţi să stea la drumul mare pentru a le cânta moldovenilor primirea. Însă jalea cea mare pare a fi prin piaţa centrală. Nema bruneţi cu ţigări de la ruşi, nema ruşi-moldoveni cu batoane de salam, cutii de conserve, peşte afumat, unt, caşcaval şi caviar sintetic dar ieftin. Celor de la poliţia pieţei, poliţiştilor comunitari şi trepăduşilor mai mărunţi li s-a strâmbat gâtul tot privind spre locul unde, de obicei, moldovenii îşi etalau marfa la vânzare. Nu văd decât mese goale. Oftează bieţii de ei şi se roagă de Domnul să le dea moldovenilor puterea de a sta la coadă, răbdarea de a primi mult râvnita viză şi să-i călăuzească, ca şi până acum, pe drumurile ospitaliere ale Botoşanilor. Mă alătur rugii acestor oropsiţi ai funcţiei, în speranţa că ne vom lua şi noi partea leului, pardon, a ştirilor, că-i uscăciune mare prin redacţie.