Duminică, 10 iunie, va avea loc la Vârful Câmpului Festivalul Concurs ajuns la a şaptea ediţie
Aşa-i jocul neamului. Festivalul va reuni cel puţin 10 formaţii de dansatori din judeţ.
De când am revenit la Centrul de Creaţie, am ţinut foarte mult ca la Bucecea să fie un festival pentru formaţii muzicale, rapsozi, solişti vocali şi instrumentişti, iar la Vârful Câmpului unul pentru formaţiile de dansatori, a declarat directorul Centrului de Creaţie Botoşani, Ion Ilie. Vârful Câmpului este bogat în tradiţii prin păstrarea şi conservarea lor. Acest fapt este dovedit atât prin Festivalul care va avea loc duminică, cât şi prin Muzeul Satului din localitate, ce constituie o piesă importantă de păstrare a tradiţiilor. Şi-au anunţat deja prezenţa la Festival formaţii din Săveni, Republica Moldova, Tudora, Lozna.
Este foarte greu să faci o asemenea acţiune, dar în felul acesta putem viziona formaţiile existente. Cea mai bună formaţie va fi trimisă vara aceasta pe litoral , a declarat directorul Centrului de Creaţie. Parte din formaţii care se vor prezenta vineri vor fi selectate şi trimise la festivaluri interjudeţene. (Bianca ALBU)