Partea de apus avea ca împărat pe Maximian Hercule, însoţit de fiul sau, Maxentiu, iar, ca ajutor, pe Constantin Clor, tatăl Sfântului Constantin şi soţul Sfintei Elena, capitala fiind la Roma. Şi avea Constantin, sub stăpânirea sa, întinse ţinuturi: Galia, Spania şi Britania. Dar, pe când, în toate părţile împărăţiei, creştinii îndurau cele mai crunte prigoniri, în ţinuturile sale, Constantin, nu numai că a oprit orice prigoana împotriva lor, ci, socotindu-i cei mai cinstiţi dintre cetăţeni, îi folosea pe creştini la cârmuirea treburilor împărăţiei.
Deci, murind bunul Constantin, în locul lui a venit fiul său, marele Constantin, precum la Roma, în locul lui Hercule, a venit fiul său, Maxentiu. Şi s-a întâmplat ca Maxentiu, să pornească război contra lui Constantin. Şi istoriseşte episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, că, plecând în întâmpinarea duşmanului său, împăratul Constantin se ruga, cerând ajutor de la Dumnezeu, înainte de a începe lupta, ştiind că oastea lui este mai slabă decât oastea lui Maxentiu.
Ca răspuns la rugăciunea lui, Constantin a văzut ziua, în amiaza mare, strălucind pe cer o cruce luminoasa pe care scria, cu slove alcătuite din stele: "Prin acest semn vei învinge". Iar, în noaptea ce a urmat, tot el a văzut, în vis, pe Însuşi Domnul Isus Hristos, apropiindu-se de el şi îndemnându-l să-şi facă steag ostăşesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punându-l pe arme, a mers la Roma şi a biruit pe pierzătorul Maxentiu, care, căzând în râul Tibru, s-a înecat, la podul Milvius, în anul 312. Şi aşa, Constantin a eliberat pe cetăţenii Romei, de tirania lui Maxentiu.
● Încredinţat că, prin biruinţa lui a fost ajutat de Dumnezeul creştinilor, fericitul Constantin, a dat in anul 313, ca împărat al Romei, o hotărâre, prin care a oprit prigonirea creştinilor şi a dat libertate credinţei în împărăţia romanilor. Actul acesta mare se numeşte "Decretul din Milan". Mai târziu, fericitul Constantin şi-a mutat capitala împărăţiei, de la Roma, la Bizanţ. Deci, a zidit din nou această cetate şi, împodobind-o cu tot felul de palate, ca pe o adevărată nouă Romă creştină, numita apoi Constantinopol, după numele său. Aceasta cetate, a fost adusă, de Împăratul Constantin, lui Hristos, ca o roadă a credinţei sale.
● Şi a fost ajutat Sfântul Constantin şi de evlavia şi râvna mamei sale, pe care împăratul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Şi, descoperind locul Golgotei, al Sfântului Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci, împărăteasa a zidit, cu împărătească dărnicie, biserica Sfântului Mormânt, biserica din Betleem, pe cea din Nazaret şi alte sfinte lăcaşuri. Multe alte fapte de folos credinţei lui Hristos au săvârşit marele Constantin şi maica sa Elena, pentru care s-au învrednicit a se numi "Sfinţii cei întocmai cu Apostolii, împăraţi". Şi a murit Sfântul Constantin, după ce s-a botezat, la anul 337, cu zece ani în urma morţii mamei sale, Sfânta Elena. (B.P.F.)