Conform Rezoluţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) nr. 56/195 din 21.10.2001 şi nr. 64/200 din 21.12.2009, s-a decis ca, în fiecare an, la data de 13 octombrie, să fie marcată Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor. Această zi reprezintă un mijloc de promovare a unei culturi globale cu privire la reducerea riscurilor dezastrelor.
Având în vedere dispunerea geografică, judeţul Botoşani este expus majorităţii categoriilor de hazarde naturale care se pot produce: inundaţii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase (secetă, înzăpeziri, grindină, chiciură, îngheţ, furtuni, viscol). Statisticile arată că, în ultimul deceniu, calamităţile naturale, inclusiv cele hidrometeorologice, au tendinţa de creştere, atât în intensitate, cât şi în frecvenţă. În Botoşani, cele mai mari dezastre din ultimii zece ani au fost reprezentate de inundaţiile din 2008 şi 2010, dar şi înzăpezirile de la sfârşitul anului 2012 şi începutul anului 2013.
Apărarea împotriva riscurilor implică cunoaşterea lor, dar şi a comportamentului înaintea, pe timpul sau după producerea unei situaţii de urgenţă generate de categoriile de dezastre naturale. Din aceste motive, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani derulează permanent acţiuni de informare a populaţiei şi a factorilor de decizie de la nivel local cu scopul creării unor deprinderi de prevenire şi reacţie la dezastrele naturale.
În acest an, activităţile derulate pentru marcarea acestei zile au început pe 2 octombrie prin desfăşurarea unor activităţi menite să conştientizeze şi să sensibilizeze populaţia, dar să o şi pregătească pentru astfel de situaţii în unităţile de învăţământ din Botoşani, Tudora, Avrămeni, Dîngeni, Ibăneşti, Manoleasa, Hăneşti, Vorniceni, Cristeşti, Frumuşica, Băluşeni şi Corlăteni. Vineri, 11 octombrie, între orele 10.00 14.00, Detaşamentele de Pompieri Botoşani şi Dorohoi îşi vor deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre, vizualizând totodată şi tehnica de intervenţie cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani