Întemeierea școlii
Școala a fost înființată pe moșia marelui logofăt Theodor (Teodor) C. Balș, proprietarul moșiei Darabani. În primăvara anului 1841, Balș a solicitat sprijinul statului pentru organizarea unei școli pe domeniul său.
Domnitorul Mihail Sturdza a aprobat înființarea școlii printr-o rezoluție din 21 martie 1841, iar Epitropia Școalelor din Moldova a acordat pentru funcționarea acesteia o subvenție anuală de 1.000 de lei. Potrivit surselor istorice locale, înființarea propriu-zisă este datată la 17 mai 1841, iar cursurile au început în toamna aceluiași an.
Prin această organizare, școala de la Darabani se deosebea de școlile particulare sau de cele aflate sub administrația directă a unor proprietari de moșii: funcționarea ei era asigurată prin Epitropia Școalelor, instituție care poate fi privită, cu anumite limite, drept un precursor al administrației centrale moderne a educației.
Primul învățător – Gheorghe Crudu
Pentru a conduce școala, Epitropia Școalelor l-a numit pe Gheorghe Crudu, absolvent al Seminarului de la Socola. El este consemnat în sursele istorice drept primul învățător public al școlii din Darabani.
Un rol important în organizarea acestui nou tip de învățământ l-a avut și Gheorghe Asachi, unul dintre principalii promotori ai modernizării școlii moldovenești. Pentru școlile sătești au fost elaborate instrucțiuni speciale, cunoscute sub numele de „Planul Lămuritor”, prin care se stabileau principiile de organizare și conținutul învățământului.
Primii elevi și disciplinele studiate
În primul an de funcționare sunt menționați 14 elevi, cu vârste cuprinse, potrivit unei surse istorice locale, între 14 și 17 ani. Alte cercetări privind organizarea școlii indică existența a două clase și a unor elevi cu vârste foarte diferite, ceea ce era caracteristic începuturilor învățământului rural organizat.
Programa urmărea să ofere copiilor și tinerilor cunoștințele de bază necesare vieții cotidiene. Se studiau citirea, scrierea, gramatica, religia, aritmetica și elemente de istorie, iar programa cuprindea și noțiuni practice legate de agricultură.
Un aspect interesant era caracterul practic al educației. Elevii aveau activități în grădina școlii, unde îngrijeau parcele și pomi fructiferi. Astfel, școala nu urmărea doar alfabetizarea, ci și formarea unor deprinderi folositoare comunității rurale.
Clădirea școlii
Clădirea primei școli a fost ridicată în anul 1841, în afara zidurilor curții lui Theodor Balș, într-o construcție simplă, cu două camere. Documentele contemporane ale proiectului de restaurare menționează că aici învățau doar băieți, ceea ce corespundea organizării învățământului rural din acea perioadă.
Importanța clădirii a fost recunoscută oficial mult mai târziu. Ea figurează în Lista Monumentelor Istorice cu denumirea „Prima școală sătească”, cod BT-II-m-B-01964, și cu datarea 1841. Adresa monumentului este indicată ca strada Ion Vodă nr. 14, Darabani.
Declinul și dispariția clădirii
În timp, clădirea și-a pierdut funcția inițială. După construirea spitalului din Darabani, în anul 1907, vechea școală a fost utilizată ca anexă a acestuia, inclusiv ca spălătorie. În a doua jumătate a secolului XX, imobilul a primit din nou o funcție culturală, fiind amenajat aici un muzeu.
În 1964, clădirea fusese declarată monument istoric și transformată în muzeu școlar. După 1990, însă, lipsa întreținerii a dus la degradarea accentuată a construcției, iar în anii 2000 aceasta s-a prăbușit.
Dispariția fizică a clădirii nu a însemnat și dispariția valorii sale istorice. Dimpotrivă, în ultimii ani s-au inițiat proiecte pentru reconstruirea primei școli, utilizând tehnici și materiale tradiționale și transformarea sa într-un obiectiv de patrimoniu și educație culturală.
Importanța istorică
Importanța școlii din Darabani trebuie înțeleasă în contextul transformărilor prin care trecea Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Înainte de 1841 existau școli particulare sau școli susținute de mari proprietari. Noutatea fundamentală a instituției de la Darabani a fost faptul că aceasta a devenit prima școală sătească din Moldova a cărei funcționare era organizată și finanțată prin structurile publice ale statului moldovean.
Prin urmare, Darabaniul nu a fost doar locul în care s-a deschis o școală pentru copiii unei comunități locale. Aici s-a experimentat un model nou: învățământul public organizat în mediul rural, aflat sub autoritatea Epitropiei Școalelor.
Această experiență trebuie privită în legătură cu eforturile lui Gheorghe Asachi și ale administrației lui Mihail Sturdza de a moderniza învățământul moldovean și de a extinde accesul la educație dincolo de centrele urbane.
Concluzie
Înființarea, în 1841, a primei școli sătești de stat din Moldova reprezintă unul dintre cele mai importante momente din istoria culturală și educațională a Darabaniului.
Inițiativa lui Theodor Balș, aprobarea domnitorului Mihail Sturdza, implicarea Epitropiei Școalelor, activitatea primului învățător Gheorghe Crudu și contribuția lui Gheorghe Asachi au făcut posibilă apariția unei instituții care depășea prin concepție limitele unei simple școli locale.
La aproape două secole distanță, valoarea acestui moment este confirmată și de statutul oficial de monument istoric al fostei școli. Chiar dacă vechea clădire nu a supraviețuit, memoria ei rămâne legată de un fapt esențial: Darabaniul a fost unul dintre locurile în care s-a făcut primul pas către organizarea sistematică a învățământului public rural din Moldova.
Dacă materialul este destinat unei monografii a orașului Darabani, pot să-l dezvolt într-o formă mult mai documentată, cu cronologia exactă 1838–1845, biografia lui Teodor Balș și Gheorghe Crudu, programa școlară din 1841, numele primilor elevi și evoluția clădirii până la proiectul actual de reconstrucție.
Petrea Prostu
