Veche întâmplare de 1 Decembrie

În vara anului 1971 am absolvit cei 4 ani de cursuri ai Şcolii Tehnice de Cooperaţie din Oradea şi fusesem angajat ca revizor de gestiuni la UJCC Botoşani. Activitatea era una de teren. Mergeam prin judeţ, pe la cooperativele de consum, şi inventariam mărfurile din magazine pentru a stabili dacă gestionarul era unul cinstit sau băgase mâna în sertarul cu bani.
Sfârşitul lunii noiembrie mă prinsese făcând inventar la magazinul din Satul Nou,m ce aparţinea de Cooperativa Ştefăneşti.
Eram cazat la un vecin al magazinului, la un bătrân de vreo 90 de ani. Seara, când veneam de la magazin, după ce mâncam, stăteam de vorbă. Bătrânul era veteran de război, luptase atât în Primul Război Mondial cât şi în Al Doilea. Avea multe decoraţii, drept răsplată a actelor sale de vitejie. Îmi plăcea să-l ascult povestind cum a luptat el la Oituz, apoi peste Tisa., în Budapesta. În Al Doilea Război Mondial a mers până la Cotul Donului, unde, s-a rupt frontul, era iarnă grea, geroasă., iar nemţii ăi abandonau pe soldaţii români la voia ruşilor.
A luptat şi în Vest, până în Munţii Tatrei, unde gerul era mai moale decât cel de la Cotul Donului. L-am întrebat dacă a omorât duşmani. Mi-a spus că a tras asupra celor din faţa sa, dar nu ştie dacă a şi nimerit. Mi-a mai destăinuit că niciun adevărat soldat care a venit viu de pe front nu va recunoaşte dacă a omorât pe cineva., chiar dacă i-a văzut căzând pe cei în care a tras. „Ce am făcut şi văzut pe front, mă va judeca Cel de Sus” – repeta el mereu, în timp ce-mi povestea cum era viaţa pe front.
A doua zi de inventar, când seara am venit la dormit, m-a întrebat ce înseamnă pentru mine acea zi. Era 1 Decembrie! N-a, ştiut să-i spun decât că a fost o nouă zi de muncă. ”Eşti tânăr şi ai viitorul în faţă, dar trebuie să-ţi cunoşti şi trecutul istoric al ţării în care trăieşti” mi-a spus el cu o nuanţă de dojană.
Apoi, mi-a povestit că ziua de 1 Decembrie este mai importantă pentru adevăraţii români decât ziua de 23 August şi 30 Decembrie, Ziua Republicii.
S-a urcat în podul casei şi a coborât având în mână un sul de hârtie pe care l-a desfăcut. Era o litografie a unui personaj cu barbă albă, îmbrăcat ca un rege şi cu multe medalii pe piept, peste umăr având petrecut un colan tricolor. Mi-a explicat că este Regele Carol I, cel care la 1 Decembrie 1918 a înfăptuit România Mare, Lui îi datoram noi România în care trăiam.
Mi-a explicat bătrânul soldat că luptele din Ardeal, cu ungurii, au fost grele şi mulţi români au murit să apere pământul lăsat moştenire nouă de Decebal.
Îmi era ruşine! La şcoală nu mi s-a spus aşa ceva de către profesorii de istorie li nici în manuale nu erau prea multe consemnări.
Bătrânul şi-a încheiat lecţia de istorie cu sfatul că el a trăit bine cu boierii, trăieşte binişor şi cu comuniştii, dar eu, care sunt tânăr, am să prind şi alte vremuri pe care el doar le intuieşte că vor veni, dar nu ştie când şi nici că le va mai putea prinde.
„Să nu fii linguşitor cu stăpânirea, stăpânirea se poate schimba iar tu să rămâi cu ruşinea” – a fost sfatul său final la oră târzie din noaptea care încheia ziua de 1 Decembrie, o zi pe care comuniştii n-o sărbătoreau pentru a nu supăra Moscova care sfârtecase România Mare prin a ne lua Nordul Bucovinei şi jumătate din Moldova lui Ştefan cel Mare.
După 1990, ziua de 1 Decembrie a fost repusă în drepturile ei istorice dar ne-a fost din nou confiscată de către fariseii politici care, întinând jertfa de sânge a făptuitorilor României Mari, se ceartă între ei pentru putere.