Am părăsit cursul Sitnei pentru a mă reîntâlni cu ea în zona Suliţa Dracşani. Până la reîntâlnire, am coborât dealul Victoriei spre valea Burlei, un râuşor care vara mai obişnuieşte să sece.. Burla s-a chinuit să-şi reverse apele, dar anemic, muruind nişte iarbă cosită şi înnegrită de la ploi. Cum isprava se petrecuse pe raza comunei Gorbăneşti iar noi eram interesaţi de salba de comune Blândeşti, Suliţa, Lunca, Todireni nu l-am mai deranjat pe primarul Iliescu pentru nişte cositură putredă. Ne-am grăbit să ajungem la Primăria Blândeşti, să aflăm dacă Burla le-a provocat vreun necaz.
În Valea Secetei
Primarul Eugen Ciobanu tocmai terminase de inaugurat un pod, ţinuse o şedinţă şi trecuse la cunoscutul punct 5 mult aşteptat după fiecare şedinţă în regimul comunist. De inundaţii nici vorbă, aşa că primarul a considerat mai nimerită o inundaţie stomacală cu vin şi ceva tărie. A desfăcut dopul la sticle cu o asemenea dexteritate că l-ar fi invidiat orice ospătar cu pretenţie în meserie. L-am lăsat să-i tihnească şi ne-am dus la iazul Dracşani, punctul cheie de pe întreaga vale a Sitnei.
Inginerul piscicol Gheorghe Nistor nu era pe baraj. L-am sunat şi am aflat că se luptă cu apele din coada iazului, în zona satului Pârlita, comuna Băluşeni, unde au fost inundate nişte case de ţigani. Omul a fost direct şi ne-a spus că nu poate fi vorba de inundaţii pe valea Sitnei. Toată apa a preluat-o iazul Dracşani şi încă mai era loc. Din nou eram victima unor zvonuri false.
De la Suliţa spre Lunca, apele Sitnei n-au putut fi văzute, ele curgând liniştit la adăpostul malurilor înalte. Între Lunca şi Todireni, deşi a plouat atâtea zile, pământul a sorbit cu nesaţ întreaga cantitate de apă şi dădea semne că 
că ar mai bea. Nu degeaba valea Sitnei este numită şi Valea Secetei, pentru că este zona cea mai secetoasă din tot judeţul Botoşani. Vara iarba de pe deal arde sub soarele puternic, frunzele porumbului se răsucesc în speranţa că vor prinde dimineaţa un strop de rouă, animalele nu mai au ce paşte. Singura bogăţie din zonă sunt harbujii dolofani şi dulci la miez, care în locuri secetoase ştiu să sugă vlaga umedă a pământului şi să se rotunjească obraznic de dolofani. Nu degeaba primarul de Lunca a pus bazele Festivalului harbuzului, că aici este patria lor.
În Valea Inundaţiilor
Am părăsit Valea Secetei la Todireni, unde ne-am îndreptat spre valea Jijiei, pentru a urca în amiontele râului. Nu înainte de a admira vila impertinent de luxoasă a decăzutului om de afaceri Gelu Tofan, acareturile din jurul morii şi barul unde-şi lasă banii câştigaţi cu multă sudoare sătenii din zonă.
La Halta Jijia, râul era burzuluit, dar nu ieşise din matcă (foto 1). Am oprit la Primăria din Albeşti să aflăm eventualele noutăţi. O funcţionară ne-a spus că primarul Amarandei este plecat în zona unde Jijia a inundat-o. Mare mirare pe noi, că de unde veneam râul nu făcuse nici un rău.
Ne-am schimbat nu numai părerea, ci şi la faţă, când am ieşit din localitatea Albeşti. Pe râu tocmai trecuse în grabă mare o viitură venită dispre Ungureni şi mai sus de la Dorohoi. Oamenii vorbeau că s-ar fi rupt digul iazului Ibăneasa, râu care se vară în Jijia ceva mai sus de Borzeşti. Cică de acolo ar fi venit brusc atâta apăraie. Pe şesul din spatele gării Albeşti deja eram la mare încurcătură. În faţa noastră, pe o distanţă de vreo două sute de metri, şoseaua era în apă (foto 2). Încet şi cu ochii la buruienile care se iţeau din apă şi care ne indicau marginile şoselei am traversat porţiunea.
La intrarea în Măşcăteni am dat de primarul Amarandei şi doi poliţişti. Înconjuraţi de o liotă de ţigani, priveau de pe terasamentul căii ferate la apele care înghiţeau hectar după hectar de cultură. A trecut şi trenul spre Dorohoi. Mecanicul a oprit şi ne-a 
ne-a spus că merge numai până la Truşeşti, pentru că mai departe, spre Dorohoi, linia este sub apă.
Primarul era calm. Ne-a spus să nu dăm crezare zvonurilor cum că vin şi alte viituri uriaşe. Nu prea l-am crezut. Noi veneam din aval, unde Jijia era cumincioară în matca sa şi deodată ne-am trezit în faţa unei imensităţi de apă. Nu se potrivea cu calmul primarului. Am încercat să ajungem la Truşeşti prin Măşcăteni, dar după ce-am trecut podul pe sub care apa trecea vijelioş, n-am mai putut înainta. Şoseaua fiind joasă, era inundată pe cel puţin 3-4 kim în faţa noastră.
Ne-am întors în Măşcăteni şi am urcat dealul Ionăşeti pentru a ajunge la Truşe.ti pe o cale ocolitoare. De pe coama dealului Drislei am văzut din nou valea Jijiei. O mare de apă. De-o parte şi de alta a şoselei de intrare în sat numai apă şi case inundate (foto 3). Primarul Purucniuc n-a fost de găsit. Nu ştia nimeni pe unde umblă. Toţi spuneai că-i la apă. Ciudat, pentru că primarul urăşte apa.
Am pornit spre Buhăceni Dângeni. În stânga noastră apele Jijiei inundase totul pe o lăţime mai mare de un kilometru. În satul Hulub n-am putut intra. Şoseaua şi podul nu se mai vedeau din apă. Lăţimea pânzei de apă era de peste 2 km. Doar podul de fier al căii ferate se iţea din apă. Calea ferată era acoperită şi nu se mai vedea. Problema cea mare s-a ivit la ieşirea din Dângeni, ca să trecem în satul Strahotin spre Gulioaia şi mai departe la Botoşani. (foto 4) Pe o porţiune de vreo sută de metri, şoseaua era sub apă.
Cei puşi de pază ne-au spus să nu încercăm să trecem. Şoferul nostru, cu bătrâna noastră Dacie s-a angajat să ne treacă dincolo de pod şi râul Jijia. În maşină ne-am împărţit sarcinile. Eu filmam prin parbriz iar un alt coleg urmărea parii înfipţi care ne indicau cam pe unde ar fi şoseaua. Pe la jumătatea distanţei şoferul a început să se plângă că-l ameţeşte viteza apei. Am cam băgat-o pe mânecă. De ne ducea apa spre 
spre şanţ, ne răsturna şi ne lua la vale, Până la urmă am scăpat.
Dincolo de pod ne aştepta un alt grup de paznici care şi-au făcut cruce că am trecut. Nu mult în urma noastră poliţia locală a oprit orice trecere. Am fi vrut să ajungem la Ungureni, dar n-a fost chip. Dincolo de satul Iacobeni drumul judeţean era sub ape.
Zvonuri false şi adevăr
Nu-mi puteam explica de unde apăruse atâta apă, aşa, dintr-o dată. L-am sunat pe primarul Ilie Ivanache de la Ungureni să-l întreb dacă era adevărat că s-a rupt digul iazului Ibăneasa. Zvon fals. Nimic adevărat. În schimb primarul ne-a explicat abundenţa de apă. Ieri noapte a plouat torenţial peste Ungureni, Sapoveni, Epureni, Vicoleni. Apele s-au scurs de pe dealurile împrejmuitoare şi şi-au dat întâlnire în albuia Jijiei, unindu-dşi forţele cu apele venite din sus, De la Dorohoi. Împreună au pornit la vale spre Dângeni, Truşeşti, Albeşti aducând cu ele spaimă şi tragedii umane.
Şi acum să mă răfuiesc cu cei care au lansat zvonul fals că apele au rupt digul iazului Ibăneasa. Este adevărat că pe cursul superior al râului Ibăneasa s-au produs mai acumulări de ape, mai ales spre Ibăneşti şi George Enescu. Ieri a plouat torenţial şi pe la Cordăreni, aşa că apele firişorului numit Ibăneasa s-au bosumflat în albia lor şi au ieşit în largul şesului.
Dar dincolo de Cordăreni, spre Vorniceni, se aflau vreo trei iazuri secate. Aceste iazuri au preluat tot surplusul de ape, aşa că iazul Ibăneasa n-a fost niciodată în pericol de a i se rupe barajul. Cineva a avut interes să răspândească zvonuri false, aşa cum s-a mai întâmplat cu o zi înainte la Dorohoi şi Rogojeşti.
Nu ştiu ce sceleraţi lansează astfel de zvonuri, dar cred că cineva ar trebui să cerceteze şi să afle cine sunt autorii, sancţionându-i aspru. Cu aşa ceva nu se glumeşte.
Ioan Rotundu
România poate primi 75 de milioane de euro de la Uniunea Europeana 
