Este adevărat că evreii au jucat un rol important în dezvoltarea oraşului dar realizările lor sunt de fapt pe munca prost plătită a cetăţeanului român. Evreii s-au ocupat cu muncile plăcute vieţii lor precum cămătăria, comerţul, drogheria, posturi de funcţionari publici, prezenţi în viaţa muzicală, arte şi educaţie pentru proprii lor şi nicidecum ai românilor.
Handicapaţii profesional şi moral care au preluat destinele ţării după evenimentele din decembrie 1989 s-au umilit în faţa ofensivei evreilor pe fondul Holocaustului şi le-au retrocedat toate bunurile solicitate fără a se mai verifica şi dacă le-a aparţinut vreodată.
Fundaţia Caritatea, înfiinţată special pentru recuperarea bunurilor ce-au aparţinut evreilor are ca vicepreşedinte pe evreul botoşănean Aurel Vainer (foto), originar din Ştefăneşti. A cerut şi primit de la Primăria Ştefăneşti tot ce-a dorit. Acest Vainer este şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.
În regimul comunist, ca orice evreu, a profitat din plin şi s-a impus ca loial regimului alături de ceilalţi evrei aflaţi în conducerea ţării, respectiv al Partidului Muncitoresc Româna. Vainer a fost, pe rând, comerciant, statistician măsluitor al raportărilor, constructor prin deţinerea de funcţii importante în stat.
Vainer a distrus în Botoşani fosta şcoală evreiască în care a funcţionat atelierele şcolare, monument istoric dispărut interesat sub supravegherea Fundaţiei Caritatea. El a închis Şcoala nr. 4 de pe strada Ştefan Luchian şi vrea pe clădire şi teren un preţ exorbitant, speculând nevoile de educaţie ale statului român. Pe strada Independenţei stă ruină o sinagogă ce până de curând era închiriată unor meseriaşi. Stă ruină şi ruşine oraşului.
La aceste obiective trebuia să-i ducă primarul Flutur pe aceşti evrei să vadă cu proprii ochi ce s-a ales din amintirile copilăriei lor, iar acest holocaust imobiliar l-au provocat ai lor şi nu românii.
Cică au fost printre evrei unii cu lacrimi în ochi privind la cum arată acum Centrul Vechi. Cunosc astfel de lacrimi. Din 1971 şi până spre anul 1985, am trăit printre evreii din Botoşani, Dorohoi, Săveni, Darabani şi puţinii existenţi prin Ştefăneşti. Lucrau cu toţii în comerţ. Când îi prindeam că-i înşela pe cumpărători începeau întâii cu ameninţările la partid. Văzând că nu mă las impresionat treceau la lacrimi, povestindu-mi cât de greu au dus-o părinţii lor înainte de a veni la putere regimul comunist. Unii chiar plângeau când povesteau astfel de lucruri, dar erau lacrimi şirete. Mă studiau printre lacrimi să vadă ce reacţii am. Aveam reacţia aplicării legii, aşa cum aceiaşi lege se aplica şi comercianţilor români atunci când erau controlaţi de către inspectorii de la Inspecţia Comercială de Stat care erau tot evrei cu nume romanizat.
Ar fi trebuit primarul Flutur să-i fi dus la cimitirul Eternitatea, acolo unde au fost îngropaţi fără cruce şi nume toţi intelectualii români ajunşi în închisoarea de la Botoşani datorită cercetărilor abuzive şi criminale făcute de ofiţerii evrei care dominau Securitatea condusă de evreul criminal Nicolschi.
De vreme ce noi ne-am asumat public responsabilitatea pentru crimele Holocaustului, corect este ca şi evreii să-şi asume responsabilităţile pentru crimele înfăptuite în perioada 1947 1960 de către securiştii, procurorii şi judecătorii evrei.
Să-şi asume responsabilitatea pentru nedreptăţile comise la adresa românilor în timpul când au ocupat funcţii importante în administraţia publică, celelalte instituţii ale statului dar mai ales ca activişti ai partidului comunist, poziţii de pe care se răzbunau pe intelectualii români instruiţi şi care aveau să le ia locul, ei fiind în majoritatea lor cu 4, 7 şi mai târziu 12 clase dăruite de PCR. Cum se remarca profesional vreun român, cum era turnat la Securitate ca duşman al poporului.
Cunosc zeci de astfel de exemple, unele descrise în volumul meu intitulat Întâmplării hazlii, dar adevărate. Aştept să se ridice un istoric cu coloană vertebrală care să scrie realitatea acelor vremuri fără a se teme că sar evreii cu gura asupra sa şiu-l acuză de antisemitism.
Una, peste alta, eu nu mă consider ca făcând parte din categoria celor în numele cărora primarul Flutur s-a simţit onorat de vizita grupului de evrei. Ei n-au simţit şi trăit româneşte nicio clipă din viaţa lor petrecută în România, respectiv la Botoşani. Au plecat în Israel fără a privi înapoi şi n-au plecat cu mâna goală.
pentru a verifica rezistenta lucrarilor 
