Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3050
De la 07 Ianuarie 2003
124345873

Celebritatea trece prin abator

Misterul deputatului Câmpanu şi subvenţiile lui Ţurcanu

  • 28 February 2006, 23:00

Dracşani, Suliţa, este o zonă prolifică celor care au poftit la îngrăşarea conturilor bancare. Vecinătatea lacurilor Dracşani conferă aerului suliţan o doză de umiditate. Dar afaceriştii locali nu au probleme cu reumatismul, poate doar cu tensiunea, atunci când trebuie să dea socoteală starostelui fiscal. Unora umiditatea chiar le prieşte, la numărat leii RON, pentru a nu-şi mai iriga buricele degetelor. Treaba este grea, dar nu tocmai insipidă. Mai ales când este vorba de banii contribuabililor, după ce au trecut prin vistieria statului. Abatorul „Carne Com SA” din Dracşani, Suliţa, a fost cumpărat în iunie anul trecut de către un grup de persoane destul de celebre în judeţ şi nu numai. Despre acest abator se spunea că ar fi beneficiat de subvenţii pentru carne după oarece intervenţii ale deputatului botoşănean Liviu Câmpanu.Acesta a respins cu vehemenţă ipoteza care i-a făcut pe unii condeieri să se dea drept poliţişti pentru a afla unele date. Acţionarii „Carne Com” SA Dracşani sunt doctorul deputat PNL Liviu Câmpanu(foto1), şeful său de cabinet Florin Ţurcanu(foto2), Cornel Lupaşcu, Florin Julei, Aurel Fediuc şi firma Prodmarc Grup SA Botoşani. Despre Fediuc se ştie că mai are un abator pe la Lebăda. Toţi cei şase acţionari ai abatorului de la Dracşani deţin acţiuni în mod egal. Valoarea investiţiei, de fiecare acţionar, a fost de 600.000.000 lei. Mai norocos a fost deputatul Câmpanu. Acesta a devenit acţionar al abatorului fără a plăti vreun leu, prin grija lui Ţurcanu, care nu-şi putea uita şeful la o aşa afacere. Cândva, Câmpanu i-a împrumutat lui Ţurcanu 15.000 euro. Datoria s-a transformat în acţiuni la Carne Com, pe numele lui Câmpanu. Din datele oferite de către Direcţia Agricolă am înţeles că abatorul nu a primit subvenţii de la stat. Dar am aflat că o sumă nu tocmai de neglijat, cu titlu de subvenţie, a primit Ţurcanu, ca şi crescător individual de porcine. „Eu sunt medic veterinar. Din 1990 mă ocup cu creşterea animalelor. Dacă am primit subvenţii nu văd care este problema. Am primit banii ca persoană fizică, asemenea oricărui agricultor care are animale. Am 160 de oi, am avut cam 600 de porci, am vite. Anul acesta am 60 de scroafe care trebuie să fete. Eu nu am ce să ascund pentru că totul este legal. Nu mai ştiu ce subvenţii am primit anul trecut. Suma totală a fost de aproape jumătate de miliard. Nici eu nici ceilalţi acţionari nu facem parte din Consiliul de Administraţie al societăţii Carne Com. Administrator este cineva cu numele Paicu. Societatea are doi cenzori şi mai are de plătit către bugetul statului 300 milioane lei. Datoria va fi achitată până în iunie. Abatorul are 28 de angajaţi şi este al doilea pe judeţ, după cel de la Roma care aparţine domnului Căzăcuţ” , a explicat Florin Ţurcanu. Curios ne-a părut că Ţurcanu a investit într-o afacere despre care nu ştie cine o administrează, nu-şi mai aminteşte cât a costat societatea la cumpărare, nu ştie cine este proprietarul Prodmarc Grup SA şi nu mai ştie nici valoarea subvenţiilor primite de la stat anul trecut. Prin anumite cercuri se mai spune că Ţurcanu obişnuieşte să cumpere animale, să le treacă prin abatorul la care a devenit acţionar şi apoi să beneficieze de subvenţii ca şi cum el ar fi fost cel care a crescut pozaanimalele. Florin Ţurcanu a respins şi această acuzaţie. El a menţionat că tot ce a vândut a fost crescut la el acasă sau pe terenul proprietate de lângă abator. Inginerul Mihai Pavel, director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Botoşani, a precizat, într-un comunicat remis redacţiei, că societatea Carne Com SA Dracşani nu a beneficiat de subvenţii pentru bovine şi porcine. El a mai spus că nici prin intermediul societăţii nu s-au acordat subvenţii. Potrivit aceluiaşi comunicat DADR, acţionarii Câmpanu, Lupaşcu şi Julei nu au primit subvenţii. În lunile aprilie şi noiembrie 2005, Florin Ţurcanu a primit de la stat subvenţii în valoare totală de 677 milioane lei. Subvenţiile au fost acordate pentru 99 de viţei şi 177 porci. Acţionarul Aurel Fediuc a fost subvenţionat şi el în iunie anul trecut, cu 109.854.000 lei, pentru 11 viţei şi 61 de porci. Vrând să arate că nu are nimic de ascuns, Ţurcanu s-a mai lăudat şi cu proprietatea unei brutării şi a unei mori. Noi am mai aflat că a mai avut şi un restaurant. În perioada 2000-2004, Ţurcanu a fost viceprimar la Suliţa. Actualmente este consilier local PNL, şeful cabinetului parlamentar al deputatului Câmpanu, membru în comitetul executiv al Filialei PNL Botoşani şi preşedinte al organizaţiei PNL Suliţa. În unele evidenţe, Ţurcanu mai apare ca asociat cu Cornel Popescu la abatorul Euro As Company SA. Contactat telefonic, deputatul Liviu Câmpanu ne-a ajutat să-l prindem cu minciuna pe şeful său de cabinet. „Ţurcanu avea o datorie către mine. În schimbul creanţei mi-a oferit acţiuni la Carne Com şi astfel s-a stins datoria. Eu nu m-am implicat prea mult în activitatea societăţii pentru a nu-i încurca. Ceilalţi acţionari, toţi fac parte din Consiliul de Administraţie. Eu nu am luat subvenţii pentru că nu sunt crescător de animale. De asemenea, nu am influenţat pe nimeni pentru a primi cineva bani” , a declarat Liviu Câmpanu. Contrazicându-şi şeful, Ţurcanu a făcut o mică rectificare a declaraţiei sale anterioare, dar a avut grijă să nu rămână vulpea bearcă. „Câmpanu nu ştie care este realitatea. Ce a spus el este greşit. Dintre toţi acţionarii doar Julei este preşedinte al C.A. şi atât” , i-a revenit puţin memoria lui Ţurcanu. În atare situaţie, inevitabil ne-am întrebat ce a mai „omis” să ne spună. În privinţa celui de al şaselea acţionar al abatorului de la Dracşani, evidenţele financiare raportate au dat naştere unei alte nedumeriri. Prodmarc Grup SA Botoşani are cinci asociaţi, tot atâţia angajaţi şi cifre contabile dubioase. Începând cu 2002, indicatorii financiari ai firmei au avut un trend ascendent. În 2004, cifra de afaceri a firmei a fost de 4,8 miliarde lei. Cuantumul veniturilor înregistrate a fost echivalent cu cel al cheltuielilor, adică tot 4,8 miliarde lei. În aceste condiţii pare dubioasă raportarea unui profit net, pentru anul respectiv, de 1,6 miliarde lei. Dar poate că şi aceasta este o informaţie subvenţionată. Conform datelor DADR Botoşani, volumul subvenţiilor acordate anul trecut crescătorilor de animale din judeţ a fost de 3.321.887 RON. Unii spun că există modalităţi de fentare a legii pentru a atrage banii statului şi că, pentru asta, se practică până şi comisioanele plasate la anumite persoane. Pentru că noi, deocamdată, nu avem dovezi pentru astfel aranjamente, nu vom face referire la acest subiect. (Marian MOROŞAN)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Horoscop
Concurs pentru angajare cu diagnostic mistificat
Dispută pe tarifele impuse de Urban Serv
Traian Apetrei este noul director interimar al Teatrului
Ziua Protecţiei Civile a adus înaintări în grad
Fals focar de hepatită în Lozna
Proiecte importante pentru tineret
Încă o schimbare de dragul schimbării
Consiliul Local a înfiinţat o comisie de ordine publică
Materiale didactice gratuite pentru unităţile didactice
Lucrările agricole de iarnă împiedicate de timpul nefavorabil
Avalanşă de interpelări privind problemele municipiului
DJT notată cu foarte bine de ANT
CJM face verificări în domeniul silviculturii
Urmărit local prins de poliţişti
Tâlhar prins la furat de gâşte
Poliţişti verificaţi la legislaţia rutieră
Curăţenia de primăvară aduce incendii
Sancţiuni aplicate de CJM
Prima întrunire pentru implementarea muncii în folosul comunităţii
Proiectul Muzeului Judeţean ameninţat de Legile retrocedării
Olimpiada de socio-umane şi-a desemnat câştigătorii
Emoţii la simularea testelor naţionale
Localităţi din judeţ monitorizate de către medicii veterinari
Punct de lucru cu şomerii în Ştefăneşti
Revendicări imobiliare
Cabinetul unic de eliberare a fişelor medicale rămâne un vis
Proiectele de legi privind securitatea naţională trebuie schimbate în totalitate
Petre Roman doreşte coagularea stângii româneşti
Procurorii DNA au descins în fostul imobil al Tamarei Cernasov
Plângere penală împotriva senatorului Corneliu Vadim Tudor
Premierul Tăriceanu apără imaginea PNL-ului
PPCD acceptă invitaţia la dialog lansată de PD
Cozmin Guşă are la Cornu o casă cu teren sintetic de tenis şi de fotbal
Directorul Loteriei Române a încasat venituri de 1,17 miliarde de lei
Dinu Patriciu afirmă că nu s-a retras de la conducerea Rompetrol
Şedinţele îi motivează pe angajaţi, cu condiţia să fie bine organizate
Utilizarea muzicii ca instrument de tortură
Şoricelul Jerry, pus la index la Teheran, pentru că ar fi ... evreu
Divorţ în stil hollywoodian
Deputatul PNL Gabriel Sandu îi cere lui Adrian Năstase să demisioneze
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog