Luni, am primit un telefon la redacţia Jurnalului de la un cetăţean din satul Bătrâneşti care clama faptul că în curea unui profesor pensionar care şi-a pierdut minţile se află două vaci care toată iarna au stat sub cerul liber şi care sunt atât de înfometate că nu se mai pot ridica de jos. L-am întrebat pe respectivul dacă a anunţat cineva pe medicul veterinar din comună sau dacă l-a informat pe primarul Gică Iliescu ca la rândul lui, acesta, să ia legătura cu cei de la Poliţia veterinară Botoşani. Omul mi-a spus că primarul este indiferent la ce se petrece în curtea profesorului, motiv pentru care a apelat la sprijinul Jurnalului.
Ieri am fost prezent în comuna Gorbăneşti şi m-am informat de la vechi cunoştinţe cât adevăr este în afirmaţiile cetăţeanului anonim. Aşa am aflat că tot ce mi s-a relatat este cât se poate de adevărat dar că numai dacă voi merge la casa profesorului voi putea înţelege drama acestuia şi a animalelor din curtea sa.
Drumul la casa profesorului era unul desfundat, aşa că, împreună cu cameramanul cu care lucrez la Lumea lu’ Rotundu, am parcurs o bună bucată prin noroiul uliţei. Deja de pe la casele din împrejurimi se striga la noi să-l internăm pe profesor la Spitalul nr. 4 şi să salvăm animalele de la chinurile prin care trec.
Casa profesorului, aflată la margine de sat, am localizat-o fără să mai întrebăm de vecini. Era o casă dărăpănată, cu acoperişul din rablă ciuruit de rugină şi lipsă de întreţinere. O casă bătrânească, gata să se prăbuşească dar cu o antenă parabolică la un colţ de acoperiş.
Profesorul era prin curte. Un bătrân cu vederea mult diminuată, sprijinit într-un ciomag, îmbrăcat cu haine greu de spus când au aut contact ultima oară cu apa şi săpunul, cu mâinile noduroase şi nespălate de cine ştie când. Mă aşteptam să aibă o reacţie violentă când i-am spus că suntem, de la televiziune. Dimpotrivă, s-a arătat destul de deschis, poate chiar încântat că i se acordă o asemenea atenţie. Nu ştiam ce să mai cred. Bătrânul vorbea coerent, intelectual şi extrem de cerebral. Nu-mi venea a crede că acest bătrân aflat la vârsta de 70 de ani poate fi considerat a fi cu mintea rătăcită.
Dialogul s-a legat repete. Aşa am aflat că are două vite dar că în lipsă de
furaje le hrăneşte cu puţină tărâţă. Era conştient că animalele nu pot trăi numai cu tărâţă dar nu avea altceva să le dea. O vacă stătea culcată pe burtă, cu picioarele sub ea şi cu capul ridicat. Ne privea cu ochi umezi, mari, miloşi şi parcă ne implora s-o ajutăm în vreun fel. Nu departe de ea se afla cealaltă vacă. Aceasta era deja lăsată pe-o parte, cu picioarele îngropate în noroiul curţii, dovadă că nu se mai ridicare de multe zile. A mişcat doar capul când m-am apropiat de ea. Cu ochiul de deasupra întredeschis, înceţoşat, animalul poate că-şi trăia ultimele clipe de viaţă. Numai piele şi os, biata vacă îşi aştepta sfârşitul, poate fericită în mintea ei de animal că va scăpa de chinurile prin care îi este dat să treacă.
După ce am privit această scenă, am reluat dialogul cu profesorul şi l-am întrebat de ce nu vinde animalele. „N-au preţ” mi-a spus el. Abia atunci am realizat că profesorul suferea de nebunia inteligenţei, o nebunie specifică profesorilor de ştiinţe exacte iar Melinte a fost profesor de fizică la Liceul Agroindustrial Botoşani până când a fost pensionat prematur pe motiv de afecţiuni psihice.
„Cum să le vând când anul trecut am vândut un viţel cu 11 milioane de lei” – ţinea el să se justifice. „Dpmn’ profesor, aşa cum arată acum vacile dă-le de pomană la cineva şi chiar dă şi un ban să ţi le ia” i-am explicat neputându-mi desprinde ochii de la cele două vaci care se chinuiau în prag de moarte.
Apoi, l-am întrebat pe profesor dacă este adevărat că una dintre vaci i-a născut un viţel mort. Profesorul a confirmat că joi, săptămâna trecută, vaca care trăgea să moară i-a născut un viţel. Deşi viţelul era mort, profesorul l-a dus în casă, l-a pus în pat şi l-a învelit cu plapuma aşteptând să-şi revină, el susţinând că viţelul nu era mort ci doar amorţit de frigul nopţii.
Ca dovadă, profesorul s-a dus în casă şi ne-a adus viţelul mort de 6 zile. Era în prag de putrefacţie şi mirosea îngrozitor dar el nu-l îngropase pe motiv că lunea nu se îngroapă fiinţele vii iar marţi, ziua vizitei mele, nu era decis dacă să se despartă de cadavrul viţelului.
Până la urmă a promis că după plecarea noastră îl va îngropa lângă o altă vită care-i murise anul trecut, tot de foame, şi pe care primarul Iliescu, sesizat de vecini că profesorul stă cu animalul mort, a venit şi l-a pus să îngroape cadavrul la vreo cinci metri de casă, lângă un păr. Profesorul a ţinut să ne arate groapa, având 
şi un aer de confidenţă, spunând că după plecarea noastră va îngropa alături viţelul.
Profesorul are un băiat, la rându-i profesor de fizică. A predat fizica la Liceul „Mihai Eminescu” din Botoşani dar a fost luat la Bucureşti pentru a preda la un liceu cu prestigiu. Rămas singur, într-o casă bătrânească şi neîncălzită toată iarna, într-o curte fără gard şi cu multe lucruri aruncate fără vreun rost, cu o pensie lunară de 700 de lei, profesorul se simte în largul său, mândru să se confeseze oricui este dispus să-l asculte că el a fost profesor de fizică. Ne-a invitat în livada din spatele casei pentru a ne prezenta pomii fructiferi. I-am promis că-l vom vizita când vor înflori pomii.
Sunt de condamnat cei din preajma sa care se mulţumesc să privească la tot ce se petrece în curtea profesorului şi să-l declare nebun, fără a încerca să intervină, să ajute în vreun fel cele două animale lăsate să moară în chinurile foamei şi a frigului iernii, culcate în noroiul curţii care le va fi peste puţin timp aşternutul de veci.
În comună se află medicul veterinar Bogdan Pălimaru care cunoaşte situaţia din curtea profesorului. Însuşi profesorul mi-a spus că medicul veterinar ştie de soarta celor două vaci dar nu i-a dat nici un sfat. Este de datoria medicului să fi anunţat Poliţie veterinară pentru a se fi ridicat cu forţa cele două vaci şi duse undeva la un adăpost pentru a fi şi salvate de la o moarte cumplită.
Indiferenţa profesională a medicului este mult mai de condamnat decât nebunia intelectuală a profesorului care crede că va putea vinde vacile „pe un preţ bun”. Condamnabil t este şi comportamentul indiferent al primarului Gică Iliescu care asistă pasiv la drama din curtea profesorului, necerând autorităţilor competente să intervină deşi există o lege a protecţiei animalelor iar comportamentul violent faţă de acestea este sancţionabil.
M-am întrebat unde este preotul paroh care ar fi trebuit să-l viziteze pe profesor şi să-l convingă să nu mai chinui animalele, că-i mare păcat, şi ar fi un gest creştinesc să le doneze cuiva, chiar şi la mica înţelegere de a-i dona o vacă cu condiţie s-o întreţină şi pe cealaltă până vine primăvara. Dar preoţii din comuna Gorbăneşti au alte priorităţi decât mila faţă de fiinţele lui Dumnezeu, bipede sau patrupede.
În curtea casei profesorului pensionar Dumitru Melinte din satul Bătrâneşti, comuna Gorbăneşti două vaci îşi trăiesc ultimele clipe de viaţă în chinuri greu de acceptat de către op fiinţă umană cu suflet şi mintea întreagă. Doar unui singur cetăţean i s-a făcut milă de bietele animale şi a cerut ajutorul presei. Autorităţile locului au ales atitudinea indiferenţei şi complicitatea tăcerii.
Ne opunem cresterii salariului minim fara un studiu
